FES Office Romania - Arhiva ştirilor

Friedrich-Ebert-Stiftung
Reprezentanţa în România

Str. Emanoil Porumbaru 21
RO-011421 Bukarest

Tel.: 0040 21 2 11 09 82/-83
Fax: 0040 21 2 10 71 91

E-Mail: fes@fes.ro
www.fes.ro

Arhiva ştirilor

Potențialul democratic al mișcărilor sociale emergente în Europa de Sud-Est

FES are plăcerea să anunțe lansarea ultimei publicații, "Potențialul democratic al mișcărilor sociale emergente în Europa de Sud-Est", care examinează potențialul mobilizării societății civile în transformarea societăților tărilor din Balcani și sud-estul Europei. Volumul se vrea a fi o intervenție în timp util în dezbaterea publică și politică care determină viitorul și metodele de guvernanță democratică din regiune: http://library.fes.de/pdf-files/bueros/sarajevo/13781.pdf


ANUNT: solicitare de oferta tehnico-financiara pentru realizarea sondajului national Tinerii în România de azi

Fundatia Friedrich Ebert România solicita o oferta tehnico-financiara pentru realizarea sondajului national Tinerii în România de azi. FES este în cautarea unui institut de sondare a opiniei publice care să aiba o experienta solida în cercetarea sociologica calitativa si cantitativa.
Termenul de trimitere a ofertei tehnico-financiare este 9 octombrie 2017.
Persoana de contact Victoria Stoiciu, coordonator de program, telefon 021 211 0982, victoria.stoiciu@fes.ro
Caietul de sarcini este disponibil aici: (FES YS SEE ToR Polling Agencies).

ANUNT: solicitare de oferta pentru realizarea studiului national Tinerii în România de azi

Fundatia Friedrich Ebert România solicita o oferta pentru realizarea (analiza de date si redactarea) studiului national Tinerii în România de azi. FES este în cautarea unui institut de cercetare care sa aiba o experienta solida în analiza  sociologica, elaborarea de studii în baza acestor analize și formularea de recomandări de politici publice plecând de la datele sociologice. 
Termenul de trimitere a ofertei este 9 octombrie 2017.
Persoana de contact Victoria Stoiciu, coordonator de program, telefon 021 211 0982, victoria.stoiciu@fes.ro
Caietul de sarcini este disponibil aici: (FES YS SEE ToR Research Institutes).


Conferința anuală ”Împreună împotriva traficului de persoane”

FES-România împreună cu Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică și cu sprijinul Ambasadelor Germaniei, Marii Britanii, Suediei, Olandei, Israelului și Statelor Unite au organizat la București în 25 septembrie 2017 a patra ediție a conferinței naționale "Împreună împotriva traficiului de persoane".

Reuniunea este cea mai cunoscută dezbatere anuală în materie de criminalitate organizată din România destinată magistraților, ofițerilor de poliție, inspectorilor de muncă și funcționarilor publici din instituții publice locale, precum și reprezentanților organizațiilor neguvernamentale care se implică în combaterea fenomenului traficului de persoane.

Detalii despre conferință, program, vorbitori și prezentările lor pot fi gasite aici: https://communication.lpages.co/impreuna-impotriva-traficu…/


Regandim Europa: Un Discurs Social-Democrat - Conferinta Alumnilor FES 2017

Lumea occidentala se confrunta cu cele mai mari provocari de la caderea Zidului Berlinului. 2016 a fost anul referendumului pe tema #Brexit, iar dincolo de Atlantic, unde ultra-conservatorii si grupari de extrema dreapta din America celebreaza alegerea la Casa Alba a miliardarului Donald Trump, valul populist a inregistrat o victorie fara precedent. Pentru prima data de la încheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial elemente fundamentale ale arhitecturii de securitate din Europa sunt puse, în mod deschis, sub semnul întrebarii, iar în America si în Europa nu se mai vorbeste despre doborârea barierelor de orice fel, ci despre ridicarea de ziduri noi.

În tot acest timp, în ciuda dezvaluirilor care au culminat cu scandalul Panama Papers, politica marelui capital, a fluxurilor financiare necontrolabile si necontrolate, a dereglementarii, continua nestingherita. Face aceasta în detrimentul celor care îsi câstiga existenta prin munca, ascunzând de stat profitul obtinut, coborând standarde de viață sau de muncă, externalizând costuri de productie, punând astfel poveri din ce în ce mai mari pe umerii celor multi. Politicile de austeritate impuse pe continent cu sprijinul fortelor liberale si conservatoare nu au restaurat bunastarea, ci au determinat o cronicizare a saraciei si au creat tensiuni suplimentare în interiorul unei Uniuni Europene aflate în cumpana.

Conferinta Alumnilor FES 2017, care s-a desfasurat in 5-7 mai 2017 la Bucuresti, si-a propus sa discute despre felul în care social-democratia raspunde acestor provocari uriase. Care este mesajul pe care stanga democratica îl transmite propriilor cetateni si lumii întregi? Si ce este de facut mai departe, pentru a nu lasa lumea în seama populistilor si a gândirii neoliberale?


Europe calling: Politik für Europa – Politics for Europe - Politică pentru Europa

Criza financiară, criza economică, criza refugiaților: Acestea servesc ca forțe centrifuge, polarizând Europa și dezbinând-o. În ultimul timp încrederea în Uniunea Europeană, dar și găsirea unor soluții comune pentru astfel de provocări, a avut cu adevărat de suferit.
De aceea este și mai important să ne întrebăm: Ce unește Europa? Și ce politici europene progresiste pot contracara pesimismul și grijile legitime cu o alternativă de viitor pozitivă?
Prin proiectul Europe Calling (#ec17fes), Friedrich-Ebert-Stiftung va aborda aceste întrebări și le va discuta la Roma(21 martie), Belgrad(9 mai), Bruxelles(tbc), Budapesta(tbc) și în cele din urmă, la Berlin(tbc).
Europe Calling este o dezvoltare de idei pentru o Europă socială, echitabilă și liberă. Devino și tu parte din ea! Urmărește live stream și live blogging!


Privirea altora - Perspectiva partenerilor asupra Ostpolitik

Germania a fost adesea invitată să se implice mai mult în politica externă. În contextul crizei din Ucraina Germania a avut însă un rol central în cadrul UE. Prin ochii partenerilor ne uităm acum în noua publicație FES la Ostpolitik. Cum este evaluat rolul Germaniei de către țările partenere, ce așteptări au și ce critici aduc ele referitor la această implicare? Privită din perspectiva a 12 țări toată complexitatea situației, pe care Germania trebuie să o ia în considerare având în vedere acest rol central, devine mai clară. Concluzia univocă este însă aceea că angajamentul Germaniei este foarte apreciat de către partenerii săi și acest lucru în principal pentru că își asumă un rol de coordonare și nu unul de conducere. Perspectiva României este prezentată de către Stephan Meuser, reprezentantul FES în Romania: http://library.fes.de/pdf-files/id-moe/13301.pdf


Salariul minim ca instrument de politici publice – pro sau contra?

Studiul prezinta argumente legate de nevoia introducerii si, respectiv, a cresterii salariului minim in statele de la periferia Europei si in Romania. Este analizata corelatia dintre dinamica productivitatii muncii si salariul minim, dintre competitivitatea economica si salariul minim, dar si dintre cresterea salariului minim si inegalitatea de venituri. Concluzia studiului este ca inegalitatea accentuata a veniturilor, inechitatea distribuirii venitului national net între munca și capital, diseminarea asimetrica a beneficiilor cresterii economice si lentoarea liftului social reprezinta argumente solide pentru creșterea salariului minim la un nivel decent care sa asigure potențarea efectelor de multiplicare economice si sociale ale folosirii acestui instrument. Studiu este disponibil atat in limba engleza, cat si in limba romana.


Anul 2016 în 16 țări - 16 publicații "Retrospectiva anuală a relațiilor de muncă și a dialogului social"

Publicatiile "Retrospectiva anuală a relațiilor de muncă și a dialogului social" furnizează o analiză a evoluțiilor importante în domeniul relațiilor de muncă pentru 16 țări din Europa Centrală și de Est și Europa de Sud-Est, inclusiv România. In anul 2016 unele dintre cel mai des întalnite subiecte din regiune sunt creșterea salariilor, inclusiv a salariilor minime, creșterea condițiilor de muncă precară, lipsa forței de muncă (calificată) în țările baltice și in țările V4, precum și nemulțumirea din majoritatea țărilor cu privire la starea dialogului social tripartit. Raportul de țară pentru România este disponibil aici.


Sagwas.net („SpuneCeva.net”) prezintă situația din România

sagwas.net, un portal online de dezbatere a evenimentelor de actualitate politică, inițiat de Forum Berlin al Fundației Friedrich Ebert Germania, este interesat de situația din România. Interviul acordat de către reprezentantul Fundatiei Friedrich Ebert în Romania poate fi găsit aici. sagwas.net se adresează bloggerilor, politicienilor, jurnaliștilor și celor care activează în domeniul culturii.


Internationale Politik und Gesellschaft (IPG) în engleză: interviuri, comentarii și platformă de dezbatere

FES oferă o nouă platformă de dezbatere pe teme de politică internațională și europenă în lumea vorbitoare de limbă engleză. Platforma Internationale Politik und Gesellschaft (IPG) are acum și o ediție în limba engleză. "International Politics and Society" va conține traduceri ale unor texte aparute inițial doar în ediția germană a platformei, dar și texte publicate exclusiv în limba engleză. Pentru a descoperi "International Politics and Society", click aici.


A doua tranziție democratică a României

România are nevoie de o a doua tranziție către democrație se afirmă într-un nou raport al Fundației Friedrich Ebert România. Prima dintre ele a creat noi instituții, în schimb nu a reușit să construiască și o societate solidară. De asemenea, nu s-a depășit situatia în care instituțiile ierarhice să nu fie preferate celor reprezentative, punerile în aplicare ale legii să nu fie preferențiale, iar accentul de schimbare să nu fie pus pe factorii internaționali: http://library.fes.de/pdf-files/id-moe/13080.pdf


Reconstructia drepturilor angajatilor

Contextul politic și economic cu care se confruntă astăzi sindicatele  este unul din cele mai dificile din ultimele decenii. Asaltul politicilor neoliberale asupra pieței muncii,dereglementarea, austeritatea, transferul costurilor crizelor succesive asupra lucrătorilor  au dus la dezechilibre majore, la extinderea nivelului de sărăcie și inegalitate socială. Noul raportul FES descrie situatia drepturilor salariatilor din Romania dupa modificarile legislatiei muncii si dialogului social din 2011 si vine cu  propuneri pentru cresterea protectiei angajatilor si consolidarea dialogului social.


Sindicatele românești la o răscruce de drumuri

O nouă publicație FES despre situația sindicatelor din România, care subliniază efectele modificărilor din legislația muncii și a dialogului social din 2011 asupra libertății de asociere, a gradului de acoperire cu contracte colective și puncteaza, în același timp, problemele structurale cu care se confruntă mișcarea sindicală și care necesită soluții din interior. Citește mai multe despre acest subiect în studiul: http://library.fes.de/pdf-files/id-moe/12924-20161123.pdf


Conferința - Împreună împotriva traficului de persoane. Traficul de persoane și exploatarea umană în contextul crizei refugiaților. Provocări și realități practice  

Traficul de ființe umane în general și traficul pentru muncă forțată, în special, este o infracțiune care de multe ori este subraportată din cauza naturii sale ascunse, a diverselor concepții greșite cu privire la definiția sa și din cauza lipsei de conștientizare la nivel local și regional. Este, de asemenea, comisă în majoritatea covârșitoare a cazurilor de grupuri de crimă organizată care operează în diferite țări, iar această dimensiune a criminalității transnaționale face fenomenul și mai greu de combătut. România, alături de alte țări din SEE, este importantă pentru aceste rețele nu numai ca țară de tranzit, ci mai ales ca țară de origine. Motivele pentru aceasta sunt sărăcia extremă și vulnerabilitatea (instabilitatea economică, discriminarea etnică, dezastre naturale etc.), violența împotriva femeilor și violența domestică, "mirajul Vestului" - o promisiune falsă pentru un loc de muncă mai bun și venituri mari sau rapide - , creșterea populației în comunitățile sărace etc.  

Conferința este organizată vineri, 18 noiembrie 2016, de către FES România în parteneriat cu Centrul European pentru Educație Juridică și Cercetare (ECLER), cu sprijinul ambasadelor Germaniei, Suediei, Regatului Unit și al Țărilor de Jos din București. 

Principalele obiective ale conferinței sunt de a explora în ce măsură criza umanitară a refugiaților a reconfigurat structurile și modalitățile de funcționare a rețelelor de trafic de persoane în Europa; și să arunce o privire mai atentă și mai critică la abordările și practicile utilizate în combaterea traficului de ființe umane și a exploatării, cu un accent deosebit pe consecințele pentru răspunsurile României în zona politicilor și a aplicării legii.


Guvernanța securității în Europa și relațiile transatlantice

nouă publicație FES a noului nostru birou deschis la Viena despre guvernanța securității în Europa și relațiile transatlantice: Daca se pleacă de la premisa conform căreia criza din Ucraina este doar un efect și nu o cauză a relației actuale UE-Russia dificile, atunci o regândire de ansamblu a securității din Europa dintre UE și Russia este profund necesara. Uniunea Europeană și statele sale membre nu pot să evite acest proces de luare a unor decizii serioase. Citește mai multe despre acest subiect în studiul: http://library.fes.de/pdf-files/id-moe/12905.pdf


Conferință: Extremismul de dreapta și instigarea la ură. Abordări politice, legale și administrative

Discursul naționalist xenofob cunoaște o revenire pretutindeni în Europa. România nu este o excepție, în ciuda absenței unor partide reprezentate în parlament sau a unor lideri extremiști proeminenți. O parte din această revenire se alimentează din idei și poziții periculoase ale extremei drepte interbelice. În special în ultimii ani, dezbaterea publică românească nu a reușit o abordare de pe pozițiile unui comportament civic înalt, care să recunoască și să condamne cu fermitate greșelile trecutului și care să tragă linii de demarcație clare pentru apărarea și consolidarea mainstream-ului democratic. Ceea ce am văzut până acum, în ciuda unei legislații care incriminează manifestările extremiste, discriminarea și instigarea la ură, a fost adesea un sentiment de reținere din partea corpului politic românesc și a instituțiilor statului de a confrunta și combate cu hotărâre aceste fenomene care amenință demnitatea umană și pun în pericol democrația.  

Pe acest fundal, Friedrich-Ebert-Stiftung România (FES) împreună cu Institutul Național pentru Studierea Holocaustului ”Elie Wiesel” au plăcerea de a vă invita la o conferință care va avea loc în București în data de 1 Noiembrie 2016. 

Programul poate fi descărcat de aici: Romana/Engleza. Pentru participare vă rugăm să trimiteți un email de înscriere. 


Recunoașterea și protecția familiilor bazate pe cupluri de același sex - dezbatere

Friedrich-Ebert-Stiftung în România, alături de Coaliția Antidiscriminare, a organizat la București în data de 23 iunie dezbaterea cu tema: ”Recunoașterea și protecția familiilor bazate pe cupluri de același sex”. Evenimentul a avut loc în cadrul Bucharest Pride 2016 și și-a propus să aducă în atenția practicienilor și specialiștilor în domeniul juridic aspecte problematice ale vidului legislativ referitor la recunoașterea și protecția familiilor bazate pe cupluri de același sex. În cadrul evenimentului a fost lansat și Raportul de expertiză pentru Friedrich-Ebert-Stiftung realizat de PD Dr. Friederike Wapler, intitulat Problema constituționalității deschiderii căsătoriei pentru cuplurile de același sex.

Versiunea tradusa in limba română poate fi descarcată de aici.
Programul reuniunii poate fi consultat aici.


Urmărește LIVE conferinta FES din Berlin, luni 20 iunie: EUROPE CALLING

Martin Schulz, Președintele Parlamentului European, urmează să răspundă întrebărilor adresate prin intermediul twitter dupa discursul său de la ora 13:30. Folosește #ec16berlin pentru a comenta sau a adresa întrebări invitaților:
•    Martin Schulz, Președintele Parlamentului European
•    Pierre Moscovici, Comisar european pentru Afaceri economice și financiare, impozitare și vamă
•    Aydan Özoğuz, Comisarul federal pentru Migrație, refugiați și integrare din Germania
•    Laura Slimani, Președintele Tineretului Socialiștilor Europeni
•    Radek Sikorski, fost Ministru de Externe al Poloniei
•    Michael Roth, Secretar de stat pentru Europa în Ministerul german de Externe
Programul evenimentului este disponibil aici!

Criza financiară, criza refugiaților, criza Brexit: Acestea sunt subiectele care polarizează în acest moment Europa. Tonul sever care se regăsește în dezbaterile politice a contribuit la lipsa de încredere în capacitatea Uniunii Europene și a statelor sale membre de a găsi soluții comune pentru provocările centrale.
Este timpul să ne întrebăm: Ce ține împreună Europa? Ce ne unește? Și ce fel de politici europene progresiste sunt adecvate pentru a contracara pesimismul și ingrijorarile legitime cauzate de această criză?
Cu EUROPE CALLING Friedrich-Ebert-Stiftung va aborda aceste probleme și va dezvolta idei pentru o Europă socială, echitabilă și liberă. Alătură-te discuției!


SOE: Dialogul Regional Europa de Sud-Est

Cu sediul la Sarajevo, biroul Dialogului Regional Europa de Sud-Est (Dialog SOE) este cel care coordonează eforturile Friedrich-Ebert-Stiftung de a promova consolidarea democratică, justiția socială și economică și pacea prin cooperare regională. Pentru mai multe informații despre activitatea biroului vizitează noua lor pagină: www.fes-southeasteurope.org


A Shared European Home - The European Union, Russia and the Eastern Partnership

În noua publicație FES Perspective unsprezece autori din UE, Georgia, Rusia și Ucraina pledează pentru o politică pragmatică a UE vis-a-vis de vecinii săi din est: Criza profundă în relațiile dintre UE și Rusia nu ar trebui să împiedice Bruxelles să solicite cooperarea în domenii în care interesele reciproce coincid. Există oportunități în domeniul economic, în cooperarea pe zona tehnică și științifică, în domeniul societății civile, precum și în cel al politicii globale. Afla mai multe citind: http://www.fes.de/lnk/sharedhome


Dezbatere “Dincolo de Panama Papers – cum să realizăm justiția globală”

Recentele dezvăluiri ale documentelor cunoscute sub numele de Panama Papers au adus în atenția publicului  fapte precum evaziunea fiscală, spălarea de bani, corupția și alte instrumente imorale folosite de indivizi privilegiați sau companii private din întreaga lume. Aceste dezvăluiri reprezintă doar vârful aisbergului și indică o problemă mai profundă - inegalitatea globală de avere, de venituri și de influență dintre cei săraci și cei bogați. Bogații nu doresc, iar săracii nu mai pot să participe la crearea de bunuri publice,  iar această situație amenință societățile în care trăim cu dezintegrarea. Cum putem realiza justiția la scară globală, cum putem obține mai multă transparență și integritate? Cum ar funcționa un sistem de legi drepte și care sunt posibilitățile de a-l pune în practică? Pentru a răspunde câtorva din aceste întrebări, Friedrich-Ebert-Stiftung România vă invită la o dezbatere din seria de evenimente România Sustenabilă, care îl va avea ca invitat pe Thomas Pogge, profesor de filosofie și relații internaționale la Yale University.  
Cluj Napoca, 23 Mai 2016, începând cu orele 16.00, Sala Schuman a Facultății de Studii Europene, strada Emanuel de Martonne, nr. 1, Cluj Napoca
Bucuresti, 25 Mai 2016, începând cu orele 17.00, la Impact Hub Bucharest, strada Halelor nr. 5, etajul 2 (în apropiere de Piața Unirii).


Europe calling: Politik für Europa – Politics for Europe - Politică pentru Europa

Criza financiară, criza economică, criza refugiaților: Acestea servesc ca forțe centrifuge, polarizând Europa și dezbinând-o. În ultimul timp încrederea în Uniunea Europeană, dar și găsirea unor soluții comune pentru astfel de provocări, a avut cu adevărat de suferit.
De aceea este și mai important să ne întrebăm: Ce unește Europa? Și ce politici europene progresiste pot contracara pesimismul și grijile legitime cu o alternativă de viitor pozitivă?
Prin proiectul Europe Calling (#ec16fes), Friedrich-Ebert-Stiftung va aborda aceste întrebări și le va discuta la Bruxelles (24 februarie), Zagreb (24 mai), Atena (02 iunie), Düsseldorf (16 iunie) și în cele din urmă, la Berlin (20 iunie).
Europe Calling este o dezvoltare de idei pentru o Europă socială, echitabilă și liberă. Devino și tu parte din ea! Urmărește live stream și live blogging!


Politici pentru inovare în era digitalizării

Raportul comparativ FES oferă o nouă perspectivă asupra întrebărilor centrale cu privire la aspectul social și tehnologic determinat de politicile de inovație într-o societate din ce în ce mai digitalizată. Raportul subliniază necesitatea unei discuții deschise între actorii politici progresisti care să se extindă dincolo de granițele naționale, în mod special în cadrul Uniunii Europene. De asemenea, se arată necesitatea creări unui cadru mai amplu de politici publice, în care accentul să nu fie pus doar pe creșteri statistice și competitivitate, ci și pe societate în ansamblu ei, și cu precadere pe lucrătorii care sunt cei mai afectați de digitizare. Afla mai multe citind aici: http://library.fes.de/pdf-files/wiso/12512.pdf


Soluționarea Crizei Refugiaților: Politicile Germaniei și ale României și soluții comune europene

Uniunea Europeană se confruntă cu o provocare majoră din cauza numărului mare de refugiați care sosesc în Europa, în fiecare zi. Expunerea la afluxul de refugiați variază de la o țară la alta, iar sarcina este distribuită inegal. Unele state, cum ar fi Germania, se confruntă cu un număr ridicat fără precedent, în timp ce altele, cum ar fi România, nu simt încă acelaşi nivel de presiune. Germania a trebuit să se adapteze până în prezent și a implementat rapid strategii de integrare diferite. Pe de altă parte, ca o țară care nu a experimentat criza refugiaților, România trebuie să facă o evaluare privind modul în care ar trebui să se poziționeze.În acest context, Eurosfat 2016 va găzdui  pe data de 6 mai 2016 dezbaterea
Soluționarea Crizei Refugiaților: Politicile Germaniei și ale României și soluții comune europene , organizată de Friedrich-Ebert-Stiftung Romania  și Fundația Stânga Democratică, cu sprijinul Ambasadei Olandei în România și a Ambasadei Germaniei în România. Mai multe detalii aici: www.fes.ro/media/2016_news/Eurosfat_Invitatie_si_agenda_ro.pdf


Retrospectivă anuală asupra relațiilor de muncă și a dialogului social în România

Cu toate că indicatorii macroeconomici indică o redresare economică solidă în 2015, situația socială din România nu este marcată de o îmbunătățire considerabilă. Inegalitatea a crescut, în timp ce rata șomajului și procentul persoanelor expuse riscului de sărăcie au scăzut, dar nesemnificativ. În ceea ce privește dialogul social și legislația muncii s-au făcut unele eforturi în vederea îmbunătățirii acestora, însă puține schimbări reale pot fi remarcate.
Alfă mai multe despre relațiile de muncă și dialogul social din România din retrospectiva anuală a Fundației Friedrich Ebert: http://library.fes.de/pdf-files/bueros/bratislava/12471.pdf


Conferința Eastern Partnership Revisited 5 Aprilie 2016

Initiativa Parteneriatul Estic se afla în centrul unei de dezbateri politice aprinse. În topul agendei de politica externa a UE figureaza, pe lânga relația cu Federația Rusa, aspecte ce țin de progresul pe care l-au obținut pâna acum statele partenere pe drumul spre statul de drept, pluralism și economie de piața, de felul și ritmul în care decurge implementarea acordurilor de asociere cu Uniunea Europeana și de felul în care UE trebuie sa acționeze pentru a promova pacea, securitatea și bunastarea în regiune. 

Pe acest fundal, Friedrich-Ebert-Stiftung România va invita la o conferința privind viitorul Parteneriatului Estic. Experți din Republica Moldova, Georgia, Ucraina, Polonia și România vor prezenta pozițiile lor cu privire la situația actuala. 

Europe’s Arc of Instability. The Eastern Partnership Revisited
5 Aprilie 2016, 09.30-12.30
Hotel Intercontinental Bucuresti, Sala Rapsodia, etaj 1

RSVP: Cristian Chiscop. Coordonator Program, cristian.chiscop@fes.ro

Limbile de lucru vor fi engleza si romana, cu traducere simultana. Detalii despre program pot fi gasite aici: program conferinta 5 aprilie


Conferință Digitalizarea și a patra revoluție industrială: oportunități și riscuri pentru România

Fundația Friedrich-Ebert România și Fundația Stânga Democratică organizează o dezbatere pe tema impactului digitalizării. Există studii care arată că România va fi puternic afectată de fenomenul digitalizării, 60% din locurile de muncă fiind expuse riscului computerizării. Dar pentru o țară ca România, care are un robust și relativ competitive sector IT,  Industria 4.0 ar putea oferi numeroase posibilități, cu condiția ca politicile publice și cadrul legislative să susțină această direcție de dezvoltare. Dezbatarea  îl va avea ca invitat pe  Henning Meyer, redactor șef la Social Europe Journal, precum și pe Varujan Pambuccian (Parlamentul României),  Radu Merica (Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană),  Dorin Pena (CISCO România) și Florentin Iancu (SITT)

Evenimentul va avea loc pe data de 4 aprilie 2016, începând cu orele 17:00, la Connect Hub (Bd. Dacia, nr. 99). Mai multe detalii găsiți aici.


Politica Uniunii Europene în domeniul refugiaţilor - Apărați drepturile omului!

Un raport FES care oferă o prezentare detaliată și cuprinzătoare a politicii Uniunii Europene în domeniul refugiaţilor. Acesta dorește să ofere orientare într-un moment tensionat în care politica din acest domeniu este una extrem de dinamică. Măsura de evaluare a acțiunilor și ideilor politice propuse este reprezentată chiar de drepturile universale ale omului: http://library.fes.de/pdf-files/wiso/12405.pdf


Deschiderea căsătoriei pentru cuplurile de același sex. O analiză juridică

În zilele noastre nimeni nu mai este obligat să se căsătorească. Unii însă își doresc să o facă – iar în prezent nu pot.În Germania există din anul 2001 Legea parteneriatului domestic, care permite persoanelor de același sex să-și formalizeze relația. Deși în decursul anilor pe calea jurisprudenței a avut loc o apropiere continuă între așa-numitul parteneriat domestic pentru cuplurile de același sex și căsătoria pentru cuplurile heterosexuale, anumite diferențe persistă totuși. 

Raportul de expertiză al Dr. Friederike Wapler dă un răspuns afirmativ întrebării fundamentale privind deschiderea căsătoriei - din punct de vedere constituțional - pentru cuplurile de același sex, plasând formulările constituționale privind căsătoria într-un context istoric și ținând cont de evoluțiile actuale în dreptul european și de acordurile de drept internațional aplicabile Germaniei.


Societatea digitală - Impulsuri date de congresul despre digitalizare

Digitalizarea pătrunde mai nou în toate domeniile vieții noastre atât individuale, dar și a comunității din care facem parte. Aceasta lucru poate face viața noastră mai bună dar poate, de asemenea, să o și înrăutățească. În prezent factorii cheie ai societății informatizate se află în mâinile câtorva companii private. Probleme care ne afectează pe toți și, prin urmare, sunt publice sunt supuse tot mai mult logicii exploatării capitaliste. Luarea deciziilor respectă regulile interesului privat, comercial, și nu cel democratic. Cu toate acestea digitalizarea are potențialul de a promova progresul social cu condiția să fie în concordanță cu interesele democratice și sociale. Aceasta a fost ideea centrală a congresului Friedrich-Ebert-Stiftung din 2015 și aici găsesti o colectie de articole despre cele discutate atunci: http://library.fes.de/pdf-files/fes/12350.pdf


Nou și ambițios sau doar la fel - Uniunea Energetica la răscruce

O analiza FES care evidențiază necesitatea de a da un nou impuls unei politici energetice europene coerente și cuprinzătoare. Studiul pornește de la prezentarea status quo-ului și trece în revistă recentele inițiative venite din partea Consiliului și a Comisiei Europene înainte de a veni cu propunerea ambițioasă a unei Uniuni Energetice cu propuneri de politici și acțiuni clar definite: http://library.fes.de/pdf-files/wiso/12354.pdf


Principii economice pentru drepturile internationale ale lucrătorilor

Cele mai multe dintre încălcările drepturilor lucrătorilor și drepturilor omului de la nivel mondial au loc in "Sudul Global". Prin urmare, dezbaterea cu privire la drepturile internaționale ale lucrătorilor se învârte în primul rând în jurul aplicării standardelor sociale în țările în curs de dezvoltare. Dar cum țările din Sudul global nu pot fi competitive decât prin oferirea de forță de muncă ieftină, o respectarea strictă a drepturilor de bază ale lucrătorilor ar crea un dezavantaj in fata concurenților. Această situație este motivul pentru care țările în curs de dezvoltare sunt limitate în capacitatea lor de a ridica standardele de muncă. Acest studiu FES prezintă argumentele pentru care țările în curs de dezvoltare nu pot ridica standardele sociale pe cont propriu, ci doar în colaborare cu alte țări, printr-un acord multilateral: http://library.fes.de/pdf-files/iez/12312.pdf


Provocările masive cu care se confruntă Uniunea Europeană

Acest raport se bazează pe rezultatele unui studiu reprezentativ derulat în numele Friedrich-Ebert-Stiftung în 8 țări europene. Interviurile au fost realizate în Germania, Franța, Italia, Olanda, Spania, Suedia, Republica Cehă și Republica Slovacă. Reacțiile respondenților la provocarile actuale sunt la fel de diverse ca realitațile politice din țările respective. În timp ce preocuparea cu privire la viitorul UE este foarte raspândită în rândul cetățenilor, cauzele acestei stări de îngrijorare diferă de la o țara la alta. http://library.fes.de/pdf-files/id/ipa/12346.pdf


Studiu FES - Uniunea Europeană și Belarus

În 15 februarie 2016 Consiliul Afaceri Externe al UE, reunit la Bruxelles, a decis să ridice majoritatea sancțiunilor impuse Republicii Belarus, afirmând că ”există o oportunitate pentru ca relațiile UE-Belarus să se dezvolte într-o notă pozitivă și că progresul în diverse domenii poate fi mai ușor atins prin îmbunatățirea canalelor de comunicare”. Noul studiu FES Perspective este de acord cu aceasta afirmatie și pledează pentru o nouă paradigmă în relațiile UE-Belarus: UE trebuie sa învețe cum să se comporte cu un vecin care, pentru moment, nu caută "integrarea europeană".


Pentru o politică europeană progresistă a Europei de Est

Prin această publicație, trei institute care susțin valorile democrației sociale - fundația olandeză Max van der Stoel (FMS), fundația poloneza Amicus Europae a lui Aleksander Kwasniewski și Friedrich-Ebert-Stiftung din Germania - au încercat să formuleze poziții progresiste cu privire la politica europeană față de Europa de Est: http://library.fes.de/pdf-files/id-moe/12270.pdf


Analiză FES - Viitorul industriei automobilelor in Germania

Care va fi viitorul industriei automobilelor in Germania? Industria auto este una dintre cele mai importante sectoare industriale din Germania și, în unele regiuni, este chiar un element crucial al structurii economice. Citi o analiză FES despre schimbarea structurală în industria auto, despre provocările cu care se confrunta, precum și perspectivele acesteia: http://library.fes.de/pdf-files/wiso/12165.pdf


Fundamentele si criza ordinii de pace si securitate europene

La Paris în anul 1990 s-a facut promisiunea de a întemeia prin cooperare un spatiu comun de securitate bazat pe egalitate si reciprocitate. În urma anexarii Crimeei si a interventiei în razboiul civil din estul Ucrainei, Rusia a încalcat însa principiile de drept international. Pentru prima data dupa 1945 un teritoriu al unei tari vecine a fost anexat, fapt care a zguduit fundamental pacea europeana. Cu toate acestea, radacinile profunde care stau la baza conflictului nu pot fi atribuite exclusiv actiunilor Rusiei. În timp ce Europa a devenit tot mai unita sub umbrela NATO si UE, rolul OSCE a fost ignorat, iar Rusia în mare masura lasata la o parte. Noul studiu FES trateaza aspectul crucial de a reînnoi încrederea într-o forma mutuala de securitate si de a gasi un echilibru adecvat între rolurile OSCE, NATO si UE în cadrul arhitecturii europene de securitate.


România: refugiați în țara emigranților?

Guvernul român s-a pronunțat deschis împotriva cotelor obligatorii de distribuție a refugiaților în interiorul Uniunii Europene. Cu toate acestea spre deosebire de alte state estice membre ale UE de la București nu se fac auzite voci puternice împotriva refugiaților. Contexte și opinii cu privire la politica refugiaților din României pot fi găsite în noul studiu FES-Perspektive în limba germană a jurnalistul Silviu Mihai ”România: refugiați în țara emigranților?".


Workshop international pe tema participarii politice in timp de criza, Cluj-Napoca, 14-17.11.2015

Workshopul “Participarea politica pe timp de criza” de la Cluj-Napoca a fost organizat de Friedrich-Ebert-Stiftung Romania impreuna cu Dr. Tina Olteanu de la Departamentul de Stiinte Politice din cadrul Universitatii Viena, Austria. Aproximativ treizeci de studenti si cercetatori din Atena, Grecia, Gießen din Germania, Viena, Austria si mai multe orase universitare romanesti precum Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi, Sibiu si Timisoara au discutat impreuna diferite fatete ale angajarii civice si protestului in Romania. Participantii s-au caracterizat nu doar prin diversitate geografica, ci si printr-o multidisciplinaritate academica, cu domenii de cercetare variate, precum istoria, dreptul, stiintele politice si sociologia.

Participantii au discutat despre arta stradala si alte forme de interventii publice ale artistilor pe marginea unor subiecte politice pentru a sublinia relevanta spatiului public pentru participare politica, au analizat impreuna cu activisti si practicieni locali dificultatile si oportunitatile pentru activism politic in Romania si au explorat posibile noi impulsuri dinspre modelele oferite de economia solidara. Dezbaterea s-a concentrat mai departe pe legatura dintre capitalism si participarea politica, reflectand critic asupra noilor tendinte in cercetare care abordeaza chestiunea consumerismului politic sau a unei transformari societale mai ample ce pune sub semnul intrebarii status quo de sorginte neoliberala. Si formele clasice de participare politica au fost discutate pe parcursul workshopului, care par sa fi dobandit o noua urgenta in lumina tragediei de la Clubul Colectiv.

Evenimentul a aratat ca participarea politica este in crestere in Romania. Activistii confrunta sfera administrativa si politica, monitorizand politici, norme si reglementari, cerand responsabilitate din partea actorilor politici pentru deciziile luate si opunandu-se modelelor paternaliste ale elitelor locale si ale birocratiei. Colectiv, cer o politizare a politicii. Cu toate acestea, inca ezita sa faca pasi spre angajarea in politica de partid si in formarea de partide noi.


Soare, apă, vânt - Evoluția tranziției energetice în Germania

2014 a fost un an record pentru energiile regenerabile. Pentru prima data, mai mult de 27 la suta din cererea de energie electrică a fost acoperita din surse precum soare, vânt, apă și biomasă. În consecință ponderea energiilor regenerabile în producerea de energie a crescut în ultimi 25 de ani de la 3 la suta la mai mult de un sfert. Pentru a afla mai multe despre evoluția acestei tranzitii energetice in Germania poti citi noul studiu FES aici.


Salariul minim garantat în practică - Conditii pentru o implementare de succes

Începand cu ianuarie 2015 Germania a introdus salariul minium pe economie de €8,50 brut pe ora. Acum are prilejul să lupte pentru ca nivelul acestuia sa prevină dumpingul salarial și să susțină echitatea pe piața forței de muncă. Pentru a atinge acest scop este însă nevoie de o implementare eficientă. Unele observații pentru a obține rezultate favorabile în practică într-o nouă publicație FES: aici.


Masa Rotundă Româno-Germană pentru Probleme Europene

In 25 noiembrie 2015 a avut loc la București a treia reuniune din cadrul Mesei Rotunde Româno-Germane pentru Probleme Europene cu tema: "In Quest for Stability in a Europe of Permanent Crises. German and Romanian Views." Reuniunea este organizată anual de Friedrich-Ebert-Stiftung România, împreună cu Institutul European din România (IER) și Institutul German pentru Afaceri Internaționale și de Securitate (SWP) de la Berlin. La reuniune participă diplomați și experți din mediul de think-tank din România și Germania. Pe lângă subiecte ce țin de cooperarea bilaterală, au fost discutate aspecte privind coeziunea politică, economică și socială din interiorul Uniunii Europene, perspectivele pentru Politica Europeană de Vecinătate, precum și aspecte legate de securitatea europeană și trans-atlantică.


Programul de formare Academia Sindicala 2015

In perioada 20-22 noiembrie Fundația Friedrich-Ebert-Stiftung a organizat ultimul modul al programului de formare Academia Sindicală 2015. Evenimentul s-a desfășurat la Bușteni și s-a adresat  tinerilor membri activi de sindicat. Temele abordate s-au referit la principalele probleme și dezbateri generate ca urmare a crizei economice globale, precum și provocările ridicate de acest context pentru organizațiile sindicale.


Conferința Standarde de muncă și dialog social în industria auto din România

Fundația Friedrich Ebert a organizat în data de 17-18 noiembrie 2015, la Craiova, conferința întitulată Standarde de muncă și dialog social în industria auto din România. În cadrul conferinței, mai mulți reprezentanți ai actorilor sociali – sindicate, patronate și membri ai comitetelor de întreprindere din diverse companii din industria auto din România și alte state ale Uniunii Europene au discutat despre evoluțiile economice și  de pe piața muncii din România și impactul acestora asupra industriei auto din România, care reprezintă unul din cele mai dinamice sectoare economice la ora actuală. În cadrul conferinței, s-a abordat chestiunea standardelor de muncă din sector, precum și impactul reformelor legislative din 2011 asupra condițiilor de muncă, a negocierilor colective și a dialogului social.


Împreună împotriva traficului de persoane - Eradicarea muncii forțate. Provocări și bune practici

Fundația Friedrich Ebert România și Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică, alături de Ambasada Regatului Țărilor de Jos și Ambasada Republicii Federale Germania la București, au organizat a doua ediție a evenimentului „Împreună împotriva traficului de persoane” având ca temă de dezbatere „Eradicarea muncii forțate. Provocări și bune practici”. Evenimentul a avut loc la București, în data de 9 noiembrie 2015.
Conferința a abordat provocările cu care se confruntă principalii actori implicați în prevenirea și combaterea traficului de persoane în scopul muncii forțate sau protecția victimelor din România, Germania și Olanda. La dezbatere au participat reprezentați ai organizațiilor internaționale și ai ONG-urilor cu atribuții în acest domeniu, magistrați, polițiști, inspectori de muncă, reprezentanți ai ambasadelor, cercetători și profesori.


Pentru o democratie activa - Seminar adresat profesorilor de istorie din invatamantul liceal

Fundatia Friedrich Ebert Romania si Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania "Elie Wiesel" a organizat in perioada 23-25 octombrie 2015, la Predeal, programul de formare "Pentru o democratie activa - impotriva extremismului de dreapta", adresat profesorilor de istorie din invatamantul liceal. Programul de formare este construit ca o dezvoltare a expozitiei itinerante cu acelasi nume si propune spre dezbatere subiecte actuale din istoria contemporana a Romaniei.
Mai multe informatii despre expozitie pot fi gasite aici: www.nu-extremismului-de-dreapta.ro


Cum răspundem provocărilor climatice

Fundația Friedrich Ebert România a organizat în cadrul seriei de dezbateri România Sustenabilă un nou eveniment: Schimbările climatice – cum facem față provocării. Dezbaterile, avându-l ca invitat pe Kevin Anderson, profesor la Universitatea din Manchester, la School of Mechanical, Aerospace and Civil Engineering (MACE), au avut loc la București (21 octombrie 2015) și Cluj Napoca (23 octombrie 2013). În cadrul dezbaterii, s-a făcut o trecere în revistă a dimensiunii și proporțiilor schimbărilor climatice, arătându-se că în timp ce cercetările științifice au progresat enorm, societățile noastre refuză cu obstinație să conștientizeze nevoia de a reduce emisiile de carbon.  De asemenea, s-a încercat efectuarea unei evaluări cantitative a posibilei diminuări a reducerilor de emisii,  în baza bugetelor IPCC, precum și descrierea câtorva exemple calitative asupra felului în care  ar arăta un viitor mai curat și cu mai puține emisii de carbon.


Raport: Parteneriatul Estic Revizuit

Acest raport este rezultatul efortului comun al biroului din Varșovia al Friedrich-Ebert-Stiftung și Fundației Stefan Batory, precum și a contribuției experților din țările Parteneriatului Estic și UE, care au încercat să găsească răspunsuri la întrebarea de principiu, dacă următorii ani vor decide viitorul țărilor din cadrul Parteneriatului Estic care doresc relații mai strânse, și în cele din urmă integrarea, în Uniunea Europeană, și anume Georgia, Moldova și Ucraina. Citiți raportul pentru a afla care sunt recomandările formulate de autori în ceea ce privește asocierea țărilor lor cu Uniunea Europeană, ținând cont de oportunitățile și posibilele obstacole cu care se confruntă atât UE, cât și țările Parteneriatului Estic.


Studiu FES: Încolțirea ideii de dimensiune socială a UE

Dimensiunea socială a UE a fost considerabil redusă, o dată la sfarșitul anilor 90 prin modificarea legislației cu caracter obligatoriu a politicilor naționale de pe piața muncii în Metoda Deschisă de Coordonare(MDC) și a doua oara la începutul crizei euro când responsabilitatea pentru MDC a fost transferată către miniștrii de finanțe sau economie. Astăzi programele și instrumentele dimensiunii sociale joacă doar un rol secundar în elaborarea politicilor la nivel european. Dialogul social la nivel european, odată o speranță pentru Social Europe, nu mai oferă o bază pentru acordurile cu caracter obligatoriu, iar marii perdanți ai acestei situații sunt angajații și sindicatele din statele membre. Deși actuatele tratate ale Uniunii Europene fac dificilă o susținere a dimensiuni sociale, totuși - în anumite limitele - acest lucru este posibil. Se creeaza astfel o oportunitate în acest sens prin guvernele progresiste din statele cheie membre al UE și prin noua dependența politică a Comisiei Europene. Studiul în limba engleză poate fi consultat aici.


TTIP fapte și ficțiuni, o nouă dezbatere din seria România Sustenabilă

Fundația Friedrich Ebert România a organizat în cadrul seriei de dezbateri România Sustenabilă un nou eveniment: TTIP – fapte și ficțiuni. Evenimentul a avut loc pe data de 30 septembrie la București și pe 2 octombrie la Cluj Napoca, având-o ca invitată pe Pia Eberhardt, de la Corporate Europe Observatory, dar și factori de decizie și reprezentanți ai ONG-urilor din România, cum ar fi Lavinia Andrei (Terra Mileniul Trei), Sorin Moisă (Parlamentul European), Andreea Paul (Parlamentul României).
Pactul Transatlantic pentru comerț și investiții (cunoscut sub acronimul TTIP) este unul dintre tratatele cele mai importante și influente ale timpurilor noastre. Discuțiile din cadrul evenimentelor organizate s-au focalizat pe modul în care e negociat acest tratat și lipsa de transparență, pe mecanismul de soluționare a disputelor stat-investitor, precum și pe impactul economic al tratatului și posibilele consecințe pentru România.


Exploatarea ca model de afaceri: lucrători europeni, private de drepturile lor în Germania

Pe piața muncii din Germania a apărut o zonă obscură, în care drepturile sociale și legale nu se mai aplică muncitorilor mobile proveniți din statele estice ale UE. Exploatarea muncitorilor mobile din străinătate are loc în tot mai multe sectoare ale economiei, luând forme în principiu legale, dar gândite ca forme tranzitorii, cum ar fi munca prin agenții transfrontaliere de muncă temporară, contractile de antrepriza sau diverse forme de detașare. Autoritățile de control sunt suprasolicitate li nu dispun de personal și resurse suficiente. Există riscul unui cerc vicios al dumping-ului social și salarial, pentru că cei ce nu respectă regulile își pot oferi serviciile la prețuri fără concurență. Studiul in limba romana poate fi accesat aici.


Dezbaterea „TTIP: fapte & ficțiuni”

Friedrich-Ebert-Stiftung Romania organizează o nouă dezbatere în cadrul seriei de evenimente România Sustenabilă, având ca tema Parteneriatul Transatlantic  pentru Comerț și Investiții. Evenimentul va avea loc pe data de 30 septembrie 2015 la București și 2 octombrie la Cluj Napoca și va avea ca invitată pe doamna Pia Eberhard, de la Corporate Europe Observatory. Mai multe informații despre eveniment puteți găsi aici (evenimentul din București) și aici (evenimentul din Cluj Napoca).

 


Analiza politicilor internaționale: Studiu FES 

Corporațiile transnaționale au profitat enorm de pe urma subvențiilor pentru investiții, a scutirilor de la plata taxelor și de liberalizarea piețelor forței de muncă. Astăzi, ele domină economia globală, controlând aproximativ 80 la sută din comerțul mondial prin propriile operațiuni sau prin cele ale partenerilor lor de afaceri. Aceste rețele de putere au fragmentat locul de muncă devenind fabricile secolului 21. Ce pot face sindicatele in aceasta privința? Mai multe pe această temă în noul studiu FES: http://library.fes.de/pdf-files/iez/11560.pdf


FES Perspective: Russia. Dealing with an awkward partner

Atitudinea reținută si echilibrată cu care Vestul a răspuns la violarea de către Rusia a dreptului internațional prin anexarea Crimeii si prin comportamentul său în Estul Ucrainei a fost si este în continuare corectă, susține Niels Annen, purtătorul de cuvânt pe probleme de politică externă al grupului parlamentar SPD in Bundestag și autorul unei noi publicații FES: ”Russia. Dealing with an awkward partner”. Încă de la începutul crizei, Vestul a arătat determinarea fermă de a nu recurge la mijloace militare și de a răspunde cu măsuri politice, diplomatice și economice. Versiunea completă a studiului poate fi consultată aici: http://library.fes.de/pdf-files/id/11519.pdf


FES Perspective: Social Europe in the Crisis

În 2013 inegalitatea înfloritoare din Europa a rămas la un nivel ridicat. Procesul de recuperare a țărilor mai sărace, care au fost observate până în 2009 ca făcând progrese, abia dacă a mai putut fi evidențiat din cauza politicilor de austeritate și a creșterii economice slabe. Chiar dacă începând cu 2012 inegalitatea în interiorul țării s-a adîncit în doar câteva dintre ele - inclusiv Germania - asumarea unor angajamente de a avea o creștere a coeziunii la nivel european a rămas în mare parte neîndeplinită. Doar o creștere bazată în primul rând pe o sporire a veniturilor în rândul grupurilor de populație sărace poate oferi prosperitate durabilă pentru toți. http://library.fes.de/pdf-files/id/ipa/11513.pdf.


FES Perspective: Youth in South East Europe

Care sunt valorile în care cred tinerii din statele Europei de Sud-Est? Care este concepția lor despre democrație și ce părere au despre Uniunea Europeană? Începând cu anul 2011 o serie de sociologi din opt tari din regiune au desfășurat studii detaliate despre tineri și au cercetat aceste aspecte. Rezultatele la care au ajuns pot fi citite în noua publicație FES Perspective: http://www.fes.de/lnk/1mn.


FES Perspective: Reassessing Neighbourhood Policy - The Eastern Dimension

În martie 2015 Uniunea Europeană a lansat un proces revizuire a Politicii Europene de Vecinătate (PEV). În vederea susținerii acestui proces extrem de necesar și de urgent, Friedrich-Ebert-Stiftung a solicitat punctul de vedere a unor experți din șase dintre țările Parteneriatului Estic - Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina.
Pozițiile lor pot fi citite în noua publicație FES Perspective: http://www.fes.de/lnk/enpreview.


Conferinta ”Ce au voie serviciile de informaţii să facă? Securitate şi libertate în era digitală”,

În România, în Germania și în multe alte state membre UE are loc o dezbatere aprinsă cu privire la relația dintre libertate și securitate în epoca digitalizării și despre rolul serviciilor de informații în democrațiile contemporane. Dezvăluirile lui Edward Snowden și discuțiile legate de Big Data au crescut gradul de conștientizare cu privire la riscurile pentru drepturile civile în era digitală. În același timp problemele de securitate și amenințările tot mai frecvente din vecinătatea UE cer o dezbatere cu privire la rolul legitim și limitele activității serviciilor de informații, asupra comportamentului lor democratic și al controlului parlamentar.  Pentru a discuta aceste subiecte, Friedrich-Ebert-Stiftung a organizat, împreună cu Institutul European din România conferința ”Ce au voie serviciile de informaţii să facă? Securitate şi libertate în era digitală”. Evenimentul a avut loc care a avut loc în data de În data de 24 iunie 2015 și a avut ca invitați pe  Christian Flisek, Membru al Bundestag-ului, Membru al Comisiei de Anchetă NSA, Membru al Comisiei pentru Agenda Digitală, Germania, Bogdan Manolea, Director Executiv, Asociația pentru  Tehnologie și Internet (ApTI), Dana Gîrbovan, membru fondator, Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) și Claudiu Crăciun, Lect. Univ. Dr., Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) 

http://epochtimes-romania.com/video/parlamentar-spd-despre-activitatile-nsa-in-germania---769

 http://epochtimes-romania.com/video/dana-girbovan-unjr-despre-limitele-cooperarii-dintre-justitie-si-serviciile-secrete---771

 http://epochtimes-romania.com/video/bogdan-manolea-apti-despre-dezbaterile-inexistente-pe-legile-big-brother---770


Intalnire cu o supravietuitoare a Holocaustului din Romania

Intre 1-8 iunie, elevi din mai multe licee din Bucuresti, Sibiu, Medias, Cluj-Napoca si Sighisoara au avut ocazia sa discute cu o supravietuitoare a Holocaustului in cadrul unui proiect de sustinere a unei culturi active a memoriei initiat de Fundatia Friedrich Ebert impreuna cu Ambasada Germaniei la Bucuresti. Hanna Tidhar s-a nascut in Romania in 1936 intr-o localitate din apropiere de Vatra Dornei. IN 1941 a fost deportata impreuna cu familia in Transnistria si a supravietuit conditiilor cumplite dintr-un lagar de munca.

Deopotriva martora directa si victima a Holocaustului, Hanna Tidhar a impartasit elevilor participanti in proiect din experienta personala a deportarii si a internarii in lagarul din Ucraina si a invitat la reflectie asupra lectiilor ce se desprind din aceasta marturie de viata pentru prezentul in care traim.

Astfel de intalniri cu supravietuitori ai Holocaustului sunt des organizate de scoli in Germania pentru a le da elevilor ocazia de a cunoaste nemijlocit cele intamplate in perioada nazista intre 1933-1945 si pentru a facilita o dezbatere constienta a propriei istorii. Si in Romania exista numeroase eforturi de a confrunta cu responsabilitate trecutul. Dintre aceste eforturi face parte si dezbaterea cu privire la persecutarea si uciderea evreilor in Romania in cursul anilor 1930-1940.


90 de ani de Friedrich-Ebert-Stiftung

Fundația Friedrich Ebert (FES), cea mai veche fundație politică germană, împlinește 90 de ani de când promovează democrația socială prin susținerea valorilor: libertate, echitate socială și solidaritate. Afla mai multe despre istoria FES si activitatea fundației în lume din video-ul de prezentare: https://youtu.be/jdA3IIMl08M


Lansare Monitorul Social

Cu siguranța există persoane  cărora le este cunoscut faptul că șomajul în luna martie 2015 a fost de 5,37%, că România avea 5.346.000 de pensionari la sfârșitul lui 2014 sau că 68% din populația județului Teleorman locuiește în mediul rural. Adevărul este că aceste evidențe,
deși informative, sunt departe de a epuiza complexitatea realității sociale românești, care ascunde paradoxuri, contradicții și situații contraintuitive. Friedrich-Ebert-Stiftung România a creat platforma www.monitorsocial.ro. Monitorul Social le oferă tuturor celor interesați posibilitatea de a-și forma opinii documentate, fundamentate pe date și pe informații provenind din surse oficiale.


Pentru o cultura activa a memoriei - marturii despre Holocaustul din Romania

Republica Federala Germania se dedica de decenii intregi unei dezbateri constiente a propriei istorii si promoveaza o cultura activa a memoriei cu privire la perioada nazista 1933 - 1945. In acest sens, numeroase scoli din Germania desfasoara intalniri cu supravietuitori ai Holocaustului care aduc marturie despre cele intamplate. Aceste intalniri cu martori directi la evenimente dau elevilor ocazia unica de a impartasi nemijlocit din experienta si cunoasterea celor care au supravietuit Holocaustului.

Si in Romania exista numeroase eforturi de a confrunta cu responsabilitate trecutul propriu. Dintre aceste eforturi face parte si dezbaterea cu privire la persecutarea si uciderea evreilor in Romania in cursul anilor 1930-1940.

Fundatia Friedrich Ebert si Ambasada Germaniei sprijina aceste eforturi. Pe acest fundal, in perioada 1-8 iunie 2015 vor fi organizate o serie de intalniri pentru elevi din mai multe orase cu o supravietuitoare a Holocaustului. Hanna Tidhar s-a nascut in Romania in 1936 in apropiere de Vatra Dornei. In 1941 a fost deportata impreuna cu familia in Transnistria si a supravietuit timp de patru ani intr-un lagar de munca din Ucraina. Din 1950 traieste in Israel.

Intalnirile sunt programate in Bucuresti (2 iunie), Sibiu (3 iunie), Medias (4 iunie), Cluj-Napoca (5 iunie) si Sighisoara (8 iunie).


Discriminarea în raporturile de muncă

Friedrich-Ebert-Stiftung România, împreună cu Uniunea Națională a Judecătorilor din România și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării organizează în perioada 28-29  mai 2015 conferința Discriminarea în raporturile de muncă.  Mai multe informații și agenda evenimentului pot fi găsite aici:pdf


Dezbaterea “Provocări la adresa politicii externe și de securitate a Uniunii Europene în Europa de Est

Friedrich-Ebert-Stiftung Romania și Asociația  Europuls organizează pe
data de 29 mai 2015, la Palatul Parlamentului, dezbaterea întitulată “Provocări la adresa politicii externe și de securitate a Uniunii Europene în Europa de Est. Dezbaterea își propune să abordeze provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană în politica externă și de securitate în relația cu Rusia și statele incluse în
Parteneriatul Estic. Dezbaterea este parte a EUROSFAT 2015, forumul anual pe tema afacerilor europene. Mai multe informații despre Eurosfat 2015  găsiți aici: http://eurosfat.ro/
Agenda dezbaterii o găsiți aici: pdf


Programul de pregatire Bursa Friedrich Ebert 2015

FES România anunță lansarea sesiunii de înscrieri în programul 2015 de pregătire al Fundației Friedrich Ebert intitulat “Bursa Friedrich Ebert pentru tineri social-democrați”. Sunt disponibile 20 de locuri într-un program compus din patru module: I) Principii și valori social-democrate, II) Stat social și democrație socială, III) Principii de politică economică ale democrației sociale și IV) Modele de comunicare politica.

Detalii despre program, calendar și modalitatea de înscriere pot fi găsite aici: http://www.fes.ro/pages/bursa.php. Înscrierea poate fi făcută până la data de 15 iunie 2015, ora 17:00. Doritorii se pot înscrie fie trimițându-ne formularul de înscriere (se poate descărca de pe site) completat împreună cu un CV, fie utilizând formularul online care poate fi găsit aici: http://goo.gl/forms/1ZhL6b376k


Lansarea studiului Tineri in România: griji, valori, aspirații și stil de viață la Iași

Friedrich-Ebert-Stiftung România organizează pe data de 21 mai 2015, începând cu orele 16.00, lansarea studiului “Tineri in România: griji, valori, aspirații și stil de viață”.  Studiul reprezintă o cercetare sociologică reprezentativă la nivel național pe tinerii cu vârsta între 16 și 29 de ani din România. Prin acest studiu, Friedrich-Ebert-Stiftung România și-a propus să suplinească un gol în cunoașterea situației  tinerilor, răspunzând următoarelor întrebări: care sunt preocupările și temerile tinerilor in România?  Ce îi deosebește de generația părinților lor? Dacă tinerii sunt viitorul, ce șanse au ei în viață pentru a construi viitorul dorit? Care e situația lor materială, ce fel de locuri de muncă au și cât de satisfăcuți sunt de ce au? Cât de optimiști sunt și cum cred ei că pot schimba mersul lucrurilor atunci când ceva nu merge bine? Mai mult detalii despre program și studiu găsiți aici.


Raport - UE şi Estul în 2030: Patru scenarii pentru relaţia dintre UE, Federaţia Rusă şi vecinătatea comună

Fundația Friedrich-Ebert România (FES) şi Institutul European din România (IER) a organizat la București în data de 14 mai 2015 dezbaterea cu tema Patru scenarii: UE şi Estul în 2030. Relaţiile viitoare între UE, Federaţia Rusă şi ţările Parteneriatului Estic.

În cadrul evenimentului a fost lansat raportul: UE şi Estul în 2030: Patru scenarii pentru relaţia dintre UE, Federaţia Rusă şi vecinătatea comună.

Raportul este rezultatul activității unui Grup de Scenarii, constituit în 2014 din 20 de experţi din 12 ţări invitați de Friedrich-Ebert-Stiftung Berlin să elaboreze împreună potenţiale traiectorii pentru UE şi vecinii săi din Est. Criza profundă în relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă a ridicat întrebări fundamentale despre politica UE cu privire la vecinătatea estică. Cum vor arăta în viitor relaţiile dintre UE, Federaţia Rusă şi ţările Parteneriatului Estic? Care sunt scenariile plauzibile şi posibile? Grupul a elaborat patru scenarii schiţate în raport.

Raportul în limba română: pdf ro

Raportul în limba engleză: pdf en


Dezbatere - Patru scenarii: UE şi Estul în 2030. Relaţiile viitoare între UE, Federaţia Rusă şi ţările Parteneriatului Estic

Fundația Friedrich-Ebert România (FES) şi Institutul European din România (IER) organizează în data de 14 mai 2015 dezbaterea cu tema Patru scenarii: UE şi Estul în 2030. Relaţiile viitoare între UE, Federaţia Rusă şi ţările Parteneriatului Estic.

Participarea la eveniment se face pe bază de invitație, în limita locurilor disponibile. Limbile de lucru vor fi engleza şi româna, fiind asigurată traducerea simultană.

Pentru informaţii suplimentare, persoana de contact este doamna Florentina Costache, șef serviciu a.i. Comunicare și Marketing, Institutul European din Romania, telefon: 021 314.26.96 (97), fax: 021 314.26.66, e-mail: florentina.costache@ier.ro.


Acces pe piața muncii și calitatea vieții

Friedrich-Ebert-Stiftung România și Institutul de Cercetare a Calității Vieții - Academia Română organizează pe data de 23 aprilie 2015 dezbaterea  Acces pe piața muncii și calitatea vieții. Mai multe detalii, găsiți aici: Invitatie.


Criza din Rusia și consecințele acesteia

Rusia se află într-o criză economică. Printr-o combinație de factori interni și șocuri externe economia Rusiei se îndreaptă către o recesiune profundă. În timp ce acest aspect este relatat pe larg în mass-media occidentală, vecinii Rusiei de la vest și sud se află mai puțin în centrul atenției. Deoarece fostele republici sovietice sunt strâns legate de Rusia din punct de vedere economic, populațiile lor sunt dependente de o economie prosperă a acesteia. Care sunt urmările crizei din Rusia asupra acestor economii și care va fi impactul asupra stabilității sociale și politice?
Friedrich-Ebert-Stiftung a rugat nouă autori din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Kazahstan, Kârgâzstan, Republica Moldova, Tadjikistan și Uzbekistan să analizeze consecințele crizei din Rusia asupra țările lor într-un nou studiu FES The Russian Crisis and its Fallout - The Impact on the Eastern Partnership States and Central Asia: http://www.fes.de/lnk/1iy


Studiu FES: Reindustrializarea Rusiei

Economia Rusiei este într-o criză profundă din cauza efectelor combinate datorate de stagnarea în procesul de transformare către o economie de piață, de sancțiunile aplicate de la jumătatea anului 2014 și de declinul prețului petrolului. Rubla rusească s-a depreciat substanțial, iar în 2015 se prefigurează o recesiune dură. Criza a adus din nou la modă în rândurile elitei politice un vechi concept: substituirea importurilor. Industria Rusiei ar trebui să-și redescopere punctele forte, iar pe viitor să-și fabrice produsele, care de la dezindustrializarea rapidă din anii 90 au fost importate. O cădere liberă a cursului de schimb a rublei funcționează, sub acest aspect, ca un tarif de protecție pentru producătorii ruși.
Noul Studiu FES de Rudolf Merz Traub, Oil or Cars - The Prospects of Russia's Reindustrialisation, poate fi descărcat de aici http://library.fes.de/pdf-files/id-moe/11280-20150402.pdf.


Monitorizarea sistemului de sănătate din Romania: lansarea newsletter-ului ObservSanatate

Proiectul ObservSănătate http://www.observsanatate.ro/ își propune să monitorizeze îndeaproape procesul de reformă din sistemul de sănătate, punând la dispoziția publicului informații prezentate întro manieră accesibilă. Încurajăm cetățenii - contribuabili la sistemul public de sănătate - să se informeze constant despre modul în care funcționează acest sistem. Astfel ei vor putea reacționa în cunoștință de cauză, atunci când instituția responsabilă de politici în domeniul respectiv propune măsuri de reformă. Newsletter-ul în format pdf poate fi descarcat și de aici.


Expoziție și conferință la Timișoara

Friedrich-Ebert-Stiftung România, în parteneriat cu Muzeul de Artă Timișoara și în co-organizare cu Centrul Cultural German Timișoara, invită la conferința și expoziția „Pentru o democrație activă – împotriva extremismului de dreapta”. Conferința va avea loc în data de 3 martie 2015, la ora 15:30, la Muzeul de Artă Timișoara (Piața Unirii nr. 1), iar expoziția va putea fi vizitată în perioada 3-17 martie 2015, în Sala Barocă a muzeului.


"Euromaidan" - După un an: Bilantul unui an ucrainean epocal

În ceea ce privește Ucraina, există îndoieli majore cu privire la faptul că procesul de democratizare intern, dorit și declansat de mari segmente ale mișcării "Euromaidan" este acum pe drumul cel bun și nu mai poate fi dat înapoi. Pluralismul se dezvoltă în principal prin competiția dintre oligarhii regionali sau sectoriali. Economia ucraineană și structura socială sunt la un pas de haos. Strategia politică de austeritate, promovată de obicei de occidentali, nu oferă o soluție adecvată la problemele actuale. Cu toate acestea continuă să fie promovată de țările din Vest și să fie acceptată de către noul guvern ucrainean fără pre multe întrebări.
Publicația FES Perspective poate fi accesată aici.


Publicații FES despre TTIP

Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii se confruntă cu dezbateri controversate în jurul Parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții (TTIP). Criticii văd în acest acord pericolul că principiile democrației ar putea fi încălcate, iar standardele sociale și ecologice ar putea fi reduse. Aceste patru publicații FES în limba engleză, recent apărute, analizează diferite aspecte ale dezbaterii despre TTIP:

 

 Investment Protection at a Crossroads
Autor: Pia Eberhardt
Iulie 2014


 

TTIP – The Growth and Employment Engine that Couldn’t
Autor: Sabine Stephan
Noiembrie 2014


 

  

 The Transatlantic Trade and Investment Partnership (TTIP)
Autor: Markus Scheyer
Noiembrie 2014


 

 

Modalities for investment protection and Investor-State
Dispute Settlement (ISDS) in TTIP from a trade union perspective

Autor: Markus Krajewski


Uniunea Economică Eurasiatică - Analize şi perspective din Belarus, Kazahstan şi Rusia

La 1 ianuarie 2015, acordul privind Uniunea Economică Eurasiatică (UEE) a intrat în vigoare. Astfel se trece la următoarea etapă a proiectului de integrare a Belarusului, Kazahstanului si a Rusiei, proiect început în 2007, și care urmărește în multe aspecte Uniunea Europeană. Această publicație reunește patru perspective din cele trei state membre ale UEE, care împreună îmbunătățesc viziunea cu privire la tendințele emergente și contradicțiile existente în procesul de integrare eurasiatică.
După o serie de încercări nereușite de a integra regiunea post-sovietică sub conducerea rusă, UEE reprezintă cea mai bună abordare de a atinge acest obiectiv. Cu toate acestea, latura economică este în prezent amenințată de a intra într-un con de umbră datorită expansiunii rapide a geopoliticii. În acest fel, UEE ar putea suferi aceeași soarta ca și predecesorele încercări - care în mare măsură, au existat doar pe hârtie.

Studiul FES poate fi accesat aici.


Strategia Naţională privind Incluziunea Socială și Reducerea Sărăciei 2014 – 2020

Guvernul României  a pus în dezbatere publică o strategie privind incluziunea socială și reducerea sărăciei. În acest context, Friedrich-Ebert-Stiftung  România organizează pe data de 29 ianuarie 2015 o dezbatere cu reprezentanți ai societății civile, ai sindicatelor și ai mediului academic pe marginea Planului Național Anti-Sărăcie și Promovare a Incluziunii Sociale 2014-2020. Mai multe informații găsiți aici.


Studiu FES/SEJ - Fair Mobility în Europa

În acest nou studiu FES / SEJ, fostul comisar european László Andor analizează discuția despre mobilitate în cadrul Uniunii Europene, punând accentul în mod special pe Marea Britanie. Răspunzând la nenumăratele dezbateri, pe care le consideră "denaturatoare și nedrepte", Andor propune mai multe moduri în care migrația ar putea fi gestionată mai bine fără a fi nevoie de modificarea tratatelor. Pentru a accesa acest studiu, click aici.


UE și Estul în 2030 - patru scenarii pentru Relațiile dintre UE, Federația Rusă și vecinătatea estică

Cum va arăta construcția europeană în anul 2030? Fundația Friedrich Ebert a invitat în vara anului 2014 20 de experți din întreaga Europă pentru a dezvolta în comun patru scenarii pentru a stabili care ar putea fi relațiile dintre UE, Federația Rusă, precum și vecinătatea estică în anul 2030. Scenariile nu încercă să prezică viitorul, dar oferă diferite viziuni posibile și plauzibile ale acestuia. Ele pot fi de ajutor prin faptul că oferă factorilor de decizie și părților interesate posibilitatea să își adapteze strategiile în vederea atingerii sau evitării unui anumit scenariu.
Scenariile sunt disponibile pentru a fi descărcate la http://www.fes.de/lnk/eueast2030


Studiu FES Romania - Tineri în România: griji, valori, aspirații și stil de viață

Friedrich-Ebert-Stiftung România a lansat studiului Tineri în România: griji, valori, aspirații și stil de viață. Studiul reprezintă o cercetare sociologică reprezentativă la nivel național pe tinerii cu vârsta între 16 și 29 de ani din România. Studiul intergal în limba română poate fi găsit în secțiunea Publicații a site-ului: http://www.fes.ro/media/2014_news/Raport-FES-Tineri_in_Romania.pdf, precum și în versiunea în limba engleză http://www.fes.ro/media/2014_news/Report-FES-Romanian_Youth.pdf


Cont de twitter FES Romania

Incepând de acum ne puteți urmări activitatea și pe contul nostru de twitter: @FESRomania


Lansarea studiului Tineri in România: griji, valori, aspirații și stil de viață.

 Friedrich-Ebert-Stiftung România organizează pe data de 12 decembrie 2014, începând cu orele 16.00, lansarea studiului Tineri in România: griji, valori, aspirații și stil de viață.  Studiul reprezintă o cercetare sociologică reprezentativă la nivel național pe tinerii cu vârsta între 16 și 29 de ani din România. Prin acest studiu, Friedrich-Ebert-Stiftung România și-a propus să suplinească un gol în cunoașterea situației  tinerilor, răspunzând următoarelor întrebări: care sunt preocupările și temerile tinerilor in România?  Ce îi deosebește de generația părinților lor? Dacă tinerii sunt viitorul, ce șanse au ei în viață pentru a construi viitorul dorit? Care e situația lor materială, ce fel de locuri de muncă au și cât de satisfăcuți sunt de ce au? Cât de optimiști sunt și cum cred ei că pot schimba mersul lucrurilor atunci când ceva nu merge bine? Mai mult detalii despre program și studiu găsiți aici


Lansarea publică a proiectului multimedia România Îmbătrânește

 România îmbătrânește. Despre aceasta se vorbește mult, dar se cunoaște prea puțin. Cum arată îmbătrânirea în România?  Cum arată viața unui bătrân singur de la țară? Dar cea a unui vârstnic internat într-un cămin pentru bătrâni? Cum se descurcă cu banii, ce fel de acces la serviciile de sănătate au și cum își ocupă timpul ? Friedrich-Ebert-Romania își propune să răspundă acestor întrebări printr-un amplu proiect jurnalistic, ale cărui rezultate le puteți găsi aici:www.romaniaimbatraneste.ro


Simpozion național pe tema violenței domestice la Iași, 22 noiembrie 2014

FES România a sprijinit desfășurarea la Iași a celei de-a treia ediții a simpozionului național „Violenţa domestică ne poate lovi pe toţi”. Simpozionul este organizat anual de femeile social-democrate din județul Iasi și își propune să crească gradul de conștientizare a fenomenului violenței împotriva femeilor în România și să dezbată eficiența și eficacitatea soluțiilor puse în prezent în practica pentru combaterea acestui fenomen.


România îmbătrâneşte - lansarea de studiu

Conform recensamântului din 2011, ponderea persoanelor cu vârsta peste 65 de ani în populatia României este de 16,1%. Estimarile arata ca pâna în 2050, ponderea vârstnicilor va creste si mai mult. Care sunt provocarile la care sunt expusi vârstnicii în România? Prin proiectul multimedia România Imbatrâneste, la a carui lansare va invitam, am realizat 21 de portrete individuale al vârstnicilor din România, care isi spun povestile lor de viata. Pentru mai multe detalii, click aici.


Conferința “UNI SCORE Romania Organizers’ Forum”

Ca urmare a succesului edițiilor anterioare ale UNI European Organizers’ Forums, Friedrich-Ebert Stiftung Romania și UNI Global organizează e data de 14 noiembrie 2014 „UNI SCORE Romania Organizers’ Forum”, care se adresează mai multor sindicate din România din sectoare precum Finanțe, Telecom și IT, Comerț (retail), și în viitor posibil pentru Poștă&Logistică (sectorul privat logistică). Conferința e organizată  în contextul unor schimbări importante ale legislației și Codului Muncii din România în 2011, care au influențat semnificativ modul în care se organizează sindicatele, cum obțin reprezentativitatea și cum se desfășoară negocierea colectivă. Forumul va construi pe baza experiențelor UNI acumulate în alte țări în ceea ce privește organizarea, tehnicile de campanie și de planificare care contribuie la dezvoltarea gândirii strategice cu privire la modul de a face față noilor legi și, de asemenea, o atitudine schimbată din partea multor companii care în prezent operează în România, în special companiile multinaționale a căror management dezvoltă strategii și planificare corporativă din afara țării.


Capitalism verde sau transformare socio-ecologică? Cum să punem în practică noi moduri de producție și de trai

Multiplele crize recente din Europa au provocat dezbateri intense despre strategiile necesare pentru a depăși recesiunea. Dincolo de proiectul neoliberal axat pe austeritate (și o versiune din ce în ce mai autoritară a neoliberalismului), încep să se contureze două proiecte alternative progresiste : strategia către o Economie Verde – foarte proeminentă începând cu Conferința Rio +20 din iunie 2012 și strategiile mult mai comprehensive ale unui model de Transformare Socio-ecologică. Ambele proiecte insistă pe nevoia de a depăși nu doar criza economică și financiară, ci și de a aborda chestiunile legate de mediu, conținând o dimensiune ecologică. Ulrich Brand va discuta despre ambele strategii și provocările ridicate de fiecare. Mai multe detalii aici:
  http://www.fes.ro/sustenabilitate/pages/ru/evenimente-viitoare/eveniment-bucuresti-capitalism-verde-sau-transformare-socio-ecologica.php


Întâlnirea Deutsche Telekom CEE Union Alliance

Friedrich Ebert Stiftung și UNI ICTS Global Union organizează întâlnirea Deutsche Telekom CEE Union Alliance, care are loc la București, în data de 30-31 octombrie 2014. Scopul DT CEE Union Alliance este de a construi o abordare comună în vederea respectării și protejării drepturilor lucrătorilor și de a dezvolta un dialog social eficient cu Telekom.


Vernisaj expozitie impotriva extremismului de dreapta la Satu Mare

Luni, 27 octombrie 2014, in spatiul expozitional de la Sinagoga Mare din Satu Mare a fost deschisa publicului larg expozitia "Pentru o democratie activa - impotriva extremismului de dreapta!". Este a patra locatie din tara unde ajunge expozitia in acest an. Evenimentul a fost organizat impreuna cu Comunitatea Evreilor din Satu Mare si organizatia judeteana a Forumului Democrat al Germanilor din Romania. Expozitia prezinta, intr-o formula grafica inedita, ideile pe care se bazeaza conceptiile si comportamentele de extrema dreapta, precum si formele prin care se manifesta extremismul de dreapta in Romania, strategiile pe care le intrebuinteaza pentru a patrunde in cultura tinerilor si modurile prin care acest fenomen poate fi cel mai bine combatut. Expozitia este disponibila pentru vizitare timp de doua saptamani. 


Joc de strategie: politica locală - Formare de traineri și seminar local

În perioada 13-18 octombrie 2014 Fundatia Friedrich Ebert România a desfășurat la Mioveni în cadrul proiectului de educație politică pentru tineri „Joc de strategie: politica locală” un ToT(Training of Trainers), urmat de un seminar local la care au participat elevi din Mioveni.
Jocul de strategie este o metodă de educaţie politică prin care se urmăreşte ideea de a simula cât mai real posibil activitatea unei instituţii politice existente. Jocul de strategie propus de FES se adresează tinerilor între 14 și 20 de ani, care pot să devină consilieri locali pentru o zi. Proiectul îşi propune să contracareze dezinteresul tinerilor faţă de reprezentanţii politici și politică, în general, și să contribuie la formarea de cetățeni activi și responsabili. Pentru mai multe detalii despre proiect accesați linkul: http://www.fes.ro/pages/joc-de-strategie-politica-locala.php


România sustenabilă - Gaze de șist în SUA: riscuri, bule speculative și lecții pentru România

În data de 9 octombrie 2014 a avut loc la București prima dezbatere din seria România Sustenabilă inițiată de Fundația Friedrich Ebert. Întalnirea a avut-o ca invitată principală pe Deborah Rogers, fondatoare a Energy Policy Forum din SUA, a cărei prezentare poate fi descărcată de aici. La eveniment au mai participat Andreea Paul, deputat și prim-vicepresedintele PDL, Gabriela Crețu, senator PSD, Nicușor Dan, Asociația Salvați Bucureștiul, discuția fiind moderată de către Victoria Stoiciu de la Fundația Friedrich Ebert. Înregistrarea întregului eveniment poate fi urmărita aici: https://www.privesc.eu/Arhiva/50664/Dezbaterea-cu-tema--Gazele-de-sist-in-SUA--riscuri--bule-speculative-si-lectii-pentru-Romania-


Dezbatere Gazele de șist în SUA: riscuri, bule speculative și lecții pentru România. 

 

Începând cu această toamnă, Fundația Friedrich Ebert, împreună cu mai multe organizații prietene, lansează proiectul România Sustenabilă. Prietenii proiectului România Sustenabilă sunt următoarele organizații: Active Watch, Mai Mult Verde, Mining Watch România, WWF, SAR, CRIES si Asociația Salvați Bucureștiul (mai multe informații aici: http://www.fes.ro/sustenabilitate/pages/ru/despre-fes-sustenabilitate.php).  Scopul seriei de dezbateri pe care le vom organiza în cadrul proiectului este de a explora căile și mijloacele pentru un nou model de dezvoltare al României și Europei, un model care să fie sustenabil ecologic, incluziv social și adecvat național. În data de 9 octombrie 2014, începând cu orele 17.00  va avea loc prima dezbatere din lunga serie de dezbateri pe care intenționăm să le organizăm și care este întitulată Gazele de șist în SUA: riscuri, bule speculative și lecții pentru România. Dezbaterea o va avea ca invitată principală pe Deborah Rogers, fondatoare a Energy Policy Forum din SUA (mai multe informații: http://www.fes.ro/sustenabilitate/pages/ru/vorbitori/deborah-lawrence.php


Modulul III Bursa Friedrich Ebert, Sibiu, 5-7 septembrie 2014

Cel de-al treilea modul al programului "Bursa Friedrich Ebert pentru tineri social-democrati" a avut ca tema politicile economice si democratia sociala. Modulul isi propune sa furnizeze competente de baza privind politicile economice, din necesitatea de a sparge monopolul cunoasterii economice de care se prevaleaza, atat in relatiile economice, dar si in politica, dreapta neoliberala. Cea mai mare amagire careia ii cad victime politicienii actuali este ca nu exista alternative la sistemul economic actual. Modulul nostru contrazice exact aceasta presupunere gresita si arata cai prin care economia si rezultatele activitatii economice pot fi facute mai juste si mai sustenabile.


Modulul II Bursa Friedrich Ebert, Sighisoara, 29-31 August 2014

Al doilea modul din cadrul programului de pregatire "Bursa Friedrich Ebert pentru tineri social-democrati" a avut loc la Sighisoara intre 29-31 august. Temele discutate au fost drepturile si libertatile cetatenesti pe care se intemeiaza statul social, provocarile diversitatii si mecanismele discriminarii. In cadrul modulului s-a discutat si despre resurgenta extremismului de dreapta in Romania - un fenomen abordat de expozitia FES/INSHR-EW cu titlul: "Impotriva extremismului de dreapta - pentru o democratie activa!". Mai multe detalii despre expoziție puteți afla la adresa: http://nu-extremismului-de-dreapta.ro


Studiu FES - Protecția investițiilor la răscruce

O data cu discutia despre Parteneriatul Transatlantic pentru comert si investitii (TTIP), controversa despre legislația referitoare la investițiile globale a ajuns și în Europa. Drepturile unilaterale ale investitorilor au fost intampinate de critici publice masive. Aspectele frecvent criticate sunt cele legate de pericolul în care s-ar afla finanțele publice prin cereri de compensare absurde, de sustragerea de la jurisdicția de drept comun și de imixtiunea în suveranitatea legislativă a statelor democratice. Studiul FES în limba engleză poate fi descarcat de aici.


Primul modul din programul de pregătire "Bursa Friedrich Ebert"

In weekendul 4-6 iulie a avut loc la Sinaia primul modul din cadrul programului de pregătire "Bursa Friedrich Ebert pentru tineri social-democrați". 20 de tineri din societatea civilă, partide și sindicate au discutat despre bazele democrației sociale, despre provocările momentului și despre temele care interesează în special social-democrația la nivel european și național, precum și despre profilul tinerilor social-democrați din România, cu preocupările, speranțele și potențialul lor.


Conferința regională "Sistemele de sănătate în Europa de Sud-Est: stare de fapt și provocări"

În perioada 23 – 24 iunie 2014 Fundația Friedrich Ebert Romania si Biroul regional pentru dialog social și relații de muncă al FES (Belgrad) au organizat la București conferința regională „Sistemele de sănătate în Europa de Sud-Est: stare de fapt și provocări“. La acest eveniment au participat miniștri delegați și înalți reprezentanți ai ministerelor sănătății din nouă țări diferite ale Europei de Sud-Est, alături de cercetători din domeniul sănătății publice, jurnaliști și membri ai organizațiilor sindicale din sectorul de sănătate. Pe parcursul conferinței s-a lansat și studiul comparativ „Performanța sistemelor de sănătate publică în Europa de Sud-Est“, coordonator Manuela Stănculescu, care poate fi accesat aici.


Curs de formare "Organizare și mobilizare sindicală"

Pe 21-22 iunie, Fundația Friedrich Ebert și Federația Sindicatelor din Comerț au organizat cursul de formare sindicală cu titlul "Organizare și mobilizare sindicală". Formatorul a fost doamna Lisa Eldret (UNI Global Union Alliance). Cursul a fost axat pe problemele întâmpinate în organizațiile din sectorul comerț, nevoia de organizare și mobilizare, precum și modalitatea de construire a unei strategii sindicale care să asigure atingerea obiectivelor și, în același timp, consolidarea organizației sindicale.


Lansare rapoarte MiningWatch Romania

În perioada 21-22 iunie 2014, Fundația Friedrich Ebert și Mining Watch România au organizat la Roșia Montana evenimentul de lansare a trei rapoarte care prezintă în detaliu proiectele miniere din România analizând accidente miniere și exploatări deja închise, precum și etapele de avizare ce vizează noi exploatări auro-argentifere. Doua dintre rapoarte prezintă proiectele de la Baia Mare si Certej, iar al treilea face o trecere în revistă a situatiei mineritului din Translivania. Rapoartele pot fi consultate aici.


 INVITATIE: Vino la Coliberator 2014!

Friedrich-Ebert-Stiftung Romania este partener al celei de-a doua ediții a conferinței anuale a Fundației Ceata în București despre programe libere, cultură liberă și aparatură liberă. Coliberator este o sărbătoare românească a libertății digitale, care prezintă publicului programe libere de succes și proiecte nou eliberate. Printre temele conferinței: viață privată, securitate și anonimitate pe Internet; cultură liberă; date libere, societate civilă și guvernare deschisă; programe și tehnologii libere.

Credem că intimitatea si dreptul la viață privată, accesul egal la informație, transparența și dreptul la auto-determinare informațională ale cetățenilor sunt fundamentale pentru societățile democratice. Aceste principii trebuie garantate și puse în practică atât în sfera digitală, cât și viața reală. FES sprijină Coliberator 2014 pentru că oferă o platformă de dezbatere critică și de chestionare a convingerilor convenționale privind digitalizarea societăților noastre.

Vezi cine sunt vorbitorii, care este programul si înregistrează-te ca participant aici: http://coliberator.ceata.org/

Data: BUCUREȘTI, 7-8 IUNIE 2014
Locatie: Facultatea de Filosofie, Universitatea București, pe Splaiul Independentei nr. 204 (lângă căminele studențești Grozăvești).
Organizator: Fundația Ceata
Parteneri: Centrul de Cercetare în Etică Aplicată, Friedrich-Ebert-Stiftung România, The Sponge Media Innovation Lab, Knight-Mozilla OpenNews, Coaliția pentru Date Deschise


 FES Panel Discussion: "Europe a ales!", 27 Mai 2014

Din cauza multitudinii de provocări cu care Uniunea Europeană se confruntă, rezultatele alegerilor europene din 25 Mai sunt privite cu mare atenție peste tot în Europa și în înteraga lume. Cine va decide cursa aparent foarte strânsă dintre principalele blocuri politice S&D și PPE? Vor reuși partidele de extremă dreapta să câștige suficiente mandate pentru a forma un nou grup în Parlamentul European și ce impact va avea o tabără a euroscepticilor mai puternică asupra politicilor europene? Care sunt principalele provocări pentru noul Parlament European și care sunt așteptările României și ale altor state membre în acest sens? Pentru a discuta aceste întrebări, Friedrich-Ebert-Stiftung (FES) în România are plăcerea de avă invita la o dezbatere pe tema: "Europa a ales!", București, Hotel Intercontinental, 27 Mai 2014. Detalii privind evenimentul pot fi descărcate de aici: Panel Discussion Program


Peformanța sistemelor de sănătate publică din Europa de Sud-Est: o analiză comparativă

Publicația analizează performanța sistemelor de sănătate publică în opt state din Europa de Sud Est, punând accentul pe nevoile pacienţilor în raport cu cinci probleme de sănătate: infarctul miocardic, atacul cerebral, cancerul, accidentele şi diabetul(de tip 2). Obiectivul acestui studiu empiric comparativ este acela de a oferi indicii privind performanţa preconizată în raport cu cea reală a sistemelor de sănătate publică, în vederea identificării principalelor domenii care necesită intervenţii atât la nivel naţional, cât şi la nivel european. Astfel, studiul se bazează pe metode de cercetare calitativă, reunind atât perspectiva unor observatori competenţi(interviuri în profunzime), cât şi pe cea a unor martori individuali. Studiul integral poate fi citit aici.


Populismul de dreapta este în creștere în Europa

Pentru a lupta cu succes împotriva populismului, partidele politice consacrate, mai ales cele de centru-stânga, vor trebui să găsească noi soluții. Această lucrare reunește scurte studii despre situația din Franța, Marea Britanie, Olanda și Germania. Autorii discuta despre modalitatea de abordarea adecvată pentru a putea confrunta fenomenul și restrânge influența populismului de dreapta. Studiul în limba engleză poate fi gasit aici.


Call for Conference – Dincolo de neoliberalism

Friedrich-Ebert-Stiftung si Atelierul de Critica Sociala din cadrul Facultatii de Studii Europene a Universitatii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca organizeaza conferinta “Dincolo de neoliberalism – idei pentru un nou model de dezvoltare al Romaniei”. Conferinta va avea loc pe data de 4 Octombrie 2014 la Cluj-Napoca. Mai multe informatii, gasiti aici.


Lansarea expoziției "Pentru o democrație activă - împotriva extremismului de dreapta!"

Friedrich-Ebert-Stiftung România (FES) și Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, împreună cu Facultatea de Istorie – Universitatea din București, invită la vernisajul expoziției: “Pentru o democrație activă – împotriva extremismului de dreapta!”.
   ora 16:00 în Holul de Marmură (parter) al Facultății de Istorie – Universitatea din București în prezența reprezentanților comunității diplomatice, ai societății civile și ai mass-media.

Expoziția poate fi împrumutată gratuit de instituții publice și de învățământ: școli, licee, universități. Este concepută pentru tineri de la vârsta de 14 ani, dar și pentru alte persoane interesate de fenomenul extremismului de dreapta. Mai multe informații despre expoziție sunt disponibile la: http://www.nu-extremismului-de-dreapta.ro/


Extremismul de dreapta în online-ul românesc

Un raport de monitorizare privind extremismul de dreapta in online-ul romanesc, ideile pe care extrema dreapta le raspandeste in mediile online, strategii folosite si mod de operare - o colaborare FES cu Institutul Național Pentru Studierea Holocaustului din România ”Elie Wiesel”: www.nu-extremismului-de-dreapta.ro/images/documents/brosura%20-%20Extremismul_web.pdf


Studiu FES "Criză, austeritate și coeziune"

Inegalitatea ridicată dintre veniturile din Europa, care pentru o lungă perioadă de timp a fost în scădere, a cunoscut o revenire remarcabilă în timpul crizei: lipsa creșterii din statele membre mai sărace pentru le ajunge din urma pe celelalte, precum și inegalitatea mare prezentă în interiorul statelor au dus la o stagnare a fostei tendințe de scădere. Revenirea la mai multă convergență este posibilă numai în cazul în care statele membre mai sărace își reiau creșterea, iar țările din zona euro aflate în criză reușesc să scape de capcana austerității. Versiunea în limba engleză a acestui studiu poate fi găsită aici: http://library.fes.de/pdf-files/id/ipa/10672.pdf


Lansare program ”Bursa Friedrich Ebert” 2014

Friedrich-Ebert-Stiftung România anunță lansarea ediției 2014 a programului de pregătire ”Bursa Friedrich Ebert pentru tineri social-democrați”. Termenul limită de depunere a candidaturilor este 30 mai 2014, ora 17:00. Informații detaliate despre program, precum și formularul de înscriere pot fi găsite pe: http://www.fes.ro/pages/bursa.php


Dezbatere „Protejarea democrației și statului de drept: ce instrumente la nivel european?”

Fundațiile Friedrich Ebert România și Rule of Law Program South East Europe al Konrad-Adenauer, împreună cu Asociația Europuls vă invită la dezbaterea „Protejarea democrației și statului de drept: ce instrumente la nivel european?” în data de 7 aprilie 2014 (orele 11.00 – 13.00) la Palatul Parlamentului din București. Detaliile si programul dezbaterii, le găsiți aici.


Conferință de presă și lansarea ghidului „Ești informat, ești protejat!”

Friedrich-Ebert-Stiftung și DGB (Federația Sindicatelor din Germania) au lansat pe data de 19 februarie 2014 ghidul „Ești informat, ești protejat!”. Ghidul se adresează persoanelor din România care doresc să lucreze în Germania și conține informații menite să îi ajute pe aceștia să presteze în o muncă legală în condiții echitabile. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Ambasada Germaniei la București și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. Programul evenimentului și ghidul pot fi găsite aici și aici 


Relansarea Europei - Conferință la București

Seria de evenimente marca Relansarea Europei continuă cu o nouă dezbatere despre viitorul Europei.  Pe 17 februare, la București se va discuta despre incluziune și oportunități egale pentru toți cetățenii din România și Europa. Pentru detalii și înregistrare: www.relaunchingeurope.eu/bucuresti/


Conferință de presă Drepturile lucrătorilor români în Germania. 

 Friedrich-Ebert-Stiftung România, Ambasada Germaniei Bucureşti și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice vă invită la conferința Drepturile lucrătorilor români în Germania, cu ocazia căreia va fi lansat ghidul  „Ești informat, ești protejat!” , care va avea loc pe data de 19 februarie 2014, orele 09.30-11.00, Hotel Intercontinental, sala Opera, București. Mai multe detalii, aici


Raport anual privind relatiile de munca si dialogul social in Sud Estul Europei: Romania: 2013.

Autor: Stefania Barnuceanu, - Belgrad : Friedrich-Ebert-Stiftung, Labour Relations and Social Dialogue in South East Europe, 2014. aici


Versiunea în limba română a studiului: Mitul "turismului social"

Studiul Fundației Friedrich Ebert „Mitul "turismului social": migrația cetățenilor români către Germania și alte state membre ale UE” este acum disponibil și în varianta în limba română. Versiunea electronică a acestuia poate fi descărcată de aici.


Studiu Mitul "turismului social": migrația cetățenilor români către Germania și alte state membre ale UE

De luni bune în Germania se poartă o dezbatere aprinsă cu privire la imigranții români și bulgari. În cadrul acesteia unii actori încearcă să se folosească de problemele comunităților și ale imigranților pentru a câștiga teren politic pe termen scurt. O dezbatere amănunțită în acest sens se impune cu tărie. În acest context Fundația Friedrich Ebert din Germania a lansat studiul „Mitul "turismului social": migrația cetățenilor români către Germania și alte state membre ale UE”. În cadrul raportului FES expune principalele caracteristici ale migrației românilor către Germania și către alte state ale UE. Studiul reliefează faptul că majoritatea cetățenilor români din Germania sunt calificați și bine integrați pe piața muncii.


Masă rotundă: Ce aşteaptă şi ce ar trebui să aştepte Europa de la noul Guvern German?

Noul guvern germanCu o zi dupa realegerea doamnei Angela Merkel in functia de Cancelar german, Fundatia Friedrich Ebert a organizat o masa rotunda cu titlul “Ce asteapta si ce ar trebui sa astepte Europa de la noul Guvern German?”. La eveniment au participat 50 de persoane – membri ai Parlamentului, ai diverselor ministere, ai organizatiilor non-guvernamentale si ai corpului diplomatic. Printre vorbitori, mentionam pe Olaf Böhnke (European Council on Foreign Relations), Dr. Ernst Hillebrand (Department for International Policy Analysis, FES Berlin), Dr. Leonard Orban (fost Comisar UE), Mircea Geoana (Senator, fost Ministru al Afacerilor Externe), Prof. Dr. Daniel Dăianu (Profesor de Finante Publice, SNSPA, fost Ministru de Finante) si Ambasadorul Germaniei in Romania, Werner Hans Lauk. Temele discutate s-au referit in special la gestionarea crizei economice din UE, la extinderea UE si Parteneriatul Estic, precum si la noua arhitectura institutionala a UE. Aici puteti gasi programul evenimentului si unele fotografii de la masa rotunda.


Conferinţa Alumnilor FES 2013

Social Romania Social EuropeÎntre 22-24 noiembrie a avut loc la Bucureşti întâlnirea anuală a Alumnilor FES România. Ediţia de anul acesta a avut ca temă principală "România socială, Europa socială". Peste 70 de tineri social-democraţi din toată România şi Republica Moldova au luat parte la lucrările conferinţei pe parcursul celor trei zile, angajându-se în dezbaterile şi atelierele de lucru care au tratat teme precum regresul democratic la nivel european, provocări legate de alegerile pentru Parlamentul European în 2014, mecanisme de excluziune si incluziune sociala şi măsuri de întărire a democraţiei şi coeziunii sociale.

Conferinţele Alumnilor FES sunt un format de dezbatere creat cu scopul de a aduce împreună absolvenţi ai cursurilor FES şi parteneri FES pentru a discuta teme importante aflate pe agenda politică din România şi Europa. 


Lansarea Raportului "Backsliders: Measuring Democracy in the EU" în România

„Democraţia în Europa nu mai poate fi considerată de la sine înţeleasă.” Aceasta este una dintre concluziile unui raport detaliat asupra democraţiei europene condus de think-tank-ul britanic Demos cu sprijinul Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European. Raportul a fost lansat vineri, 22 noiembrie, la Bucureşti în prezenţa unuia dintre autori, Jonathan Birdwell, Marea Britanie, şi cu comentarii din partea filosofului româno-ungar Gáspár Miklós Tamás, din partea membrilor Grupului S&D din Parlamentul European şi a altor experţi.

Democracy in Europe can no longer be taken for grantedRaportul „Backsliders: Measuring Democracy in the EU” arată că multe state-membre ale Uniunii Europene suferă un declin accentuat al democraţiei, unele ţări zbătându-se să respecte principiile care odată le-au adus intrarea în UE. Studiul explorează, de asemenea, situaţia din România şi din toate ţările membre UE din regiune, precum şi scorurile lor în funcţie de diferite categorii democratice. Varianta electronică a raportului poate fi descărcată de aici: http://www.demos.co.uk/publications/backsliders


Newsletter ObservSănătate nr. 5

Fundatia Friedrich Ebert si Institutul de Politici Publice au lansat numărul 5 al newsletter-ului ObservSanatate. In acest număr puteţi citi mai multe despre percepțiile populației față de accesul la servicii de sănătate. De asemenea, puteti citi despre sănătatea grupurilor vulnerabile si solutile gasite de guvern prin draftul Acordului de Parteneriat, așa cum a fost el lansat în dezbatere publică de către Ministerul Fodurilor Europene, Materialul integral îl puteţi găsi aici.


Masa rotunda romano-germana pe probleme europene

In 5 noiembrie, Friedrich-Ebert-Stiftung Romania (FES), Institutul German pentru Afaceri Internationale si Securitate (SWP) si Institutul European din Romania (IER) au organizat impreuna prima masa rotunda romano-germana pe probleme europene: "Navigating the EU Through Difficult Waters. German and Romanian Perspectives". Masa rotunda a reunit reprezentanti romani si germani din cadrul Ministerelor Afacerilor Externe si experti in afaceri europene si a dezbatut teme precum perspectivele integrarii europene in contextul actualei crize economice, viitorul Parteneriatului Estic si politici energetice la nivel european.


Newsletter ObservSănătate nr. 4

Fundatia Friedrich Ebert si Institutul de Politici Publice au lansat numărul 4 al newsletter-ului ObservSanatate. In acest număr puteţi citi mai multe despre  pachetul de bază de servicii medicale, pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii; despre Directiva 2011/24/UE a Parlamentului European privind drepturile pacienţilor în cadrul asistenţei medicale transfrontaliere, dar şi despre ultimele evoluţii legislative în sănătate. Materialul integral îl puteţi găsi aici.


ipg-journal, portal online de dezbateri progresiste în limba germană

FES Berlin a lansat ipg-journal, un nou portal online de dezbateri progresiste în limba germană. Subiectele abordate sunt din domeniul politicii externe şi de securitate, integrării europene, provocărilor globale de mediu, precum şi politicilor economice şi sociale. Vă invităm să vizitaţi: http://www.ipg-journal.de/


Impactul reformelor legislative asupra relaţiilor industriale din România

Internatonal conference pn right-wing extremism, Bucharest, 10.10.2013Organizaţia Internaţională a Muncii ILO DWT/C – Budapesta, în colaborare cu Blocul Național Sindical şi cu Fundaţia Friedrich Ebert a organizat în data de 10 octombrie 2013, ora 13.30, lansarea studiului ”Impactul reformelor legislative asupra relaţiilor industriale din România”. 

În contextul unei preocupări constante a Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind impactul reformei legislaţiei muncii din 2011 asupra relaţiilor şi condiţiilor de muncă din România, Biroul OIM pentru Europa Centrală şi de Est a realizat un studiu de impact al aplicării Codului Muncii si Legii privind dialogul social nr. 62/2011, ale cărui concluzii au indicat faptul că, în ansamblu, reforma legislativă a avut un impact social negativ asupra parteneriatului social, negocierii colective şi calităţii condiţiilor de angajare şi de muncă. În urma realizării acestui studiu a devenit şi mai evidentă necesitatea modificării legislaţiei în vigoare, în scopul asigurării unei depline conformităţi cu convenţiile internaţionale ale muncii ratificate în România. Atât organizaţiile sindicale cât şi cele patronale susţin reducerea pragului de reprezentativitate, negocierea contractelor colective de muncă la nivel naţional, sectorial şi de întreprindere.

Varianta in limba romana a studiului o puteti gasi aici.


Conferinţă internaţională: Extremismul de dreapta în România şi Europa. Tendinţe, structuri, contra-strategii

Internatonal conference pn right-wing extremism, Bucharest, 10.10.2013Extremismul de dreapta se raspândeste din nou în Europa. Organizaţii de extremă dreapta vechi re-apar la suprafaţă şi altele noi sunt create de la zero, punând sub semnul întrebării ordinea democratică a societăţilor noastre şi răspunzând - precum în trecutul nu prea îndepărtat - cu intoleranţă, prejudecăţi şi violenţă la incertitudinile şi temerile create de actuala criza economică şi financiară.

Pe acest fundal, Friedrich-Ebert-Stiftung România, împreună cu Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” (INSHR-EW) şi Şcoala Naţionala de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) au organizat joi, 10 octombrie 2013, la Bucureşti, o conferinţă internaţională pe tema extremismului de dreapta. Cercetători şi practicieni din Germania, Marea Britanie, Ungaria şi România au discutat despre tendinţele şi structurile extremei drepte în Europa şi România, au scos în evidenţă provocările politice pe care extremismul de dreapta le ridică pentru democraţiile europene şi au schiţat strategii de combatere a acestui fenomen la nivel naţional şi european.

Al patrulea modul de pregatire "Bursa Friedrich Ebert"

In perioada 19-22 septembrie 2013 a avut loc la Sibiu al patrulea modul din cadrul "Bursei Friedrich Ebert pentru tineri social-democrati". Acest stagiu de pregatire ia in discutie spatiile de actiune concrete pentru o politica inclusiva, social-democrata, pe care diferite modele de comunicare si de organizare politica le fac posibile. Fara comunicare nu poate exista politica. Comunicarea este inteleasa aici ca vehicul de mobilizare si solidarizare pentru obiective comune in societate si, in acelasi timp, ca mijloc de control democratic si de verificare a performantei politice.
 


Newsletter ObservSănătate

La inceputul lunii septembrie, Fundatia Friedrich Ebert si Institutul de Politici Publice au lansat numarul 3 al newsletter-ului ObservSanatate. In acest numar puteti citi mai multe despre viziunea sindicatelor romanesti asupra reformei din sanatate, despre proiectul pilot de crestere a veniturilor medicilor, precum si despre ultimele evolutiii legislative in domeniul sanatatii. Materialul integral il puteti gasi aici.


Newsletter ObservSănătate

Fundaţia Friedrich Ebert şi Institutul de Politici Publice au lansat, începând cu iulie 2013, un nou newsletter lunar care monitorizează evoluţiile şi analizează politicile şi problemele din sistemul romanesc de sănătate: ObservSănătate. Primele doua numere ale newsletter-ului le gasiti aici si aici.


Publicaţie FES Perspective 'Austeritate şi distribuţia veniturilor în Europa'

Fundaţia Friedrich Ebert prin departamentul Analiza Politicilor Internaţionale a lansat o nouă publicaţie cu titlul "Austeritate şi distribuţia veniturilor în Europa".

Inegalitatea, care este întotdeauna subestimată de către UE şi de Eurostat, s-a redus în Europa în anul 2011. Astfel tendinţă către mai multă coeziune înregistrata pe termen lung a fost reluată după o stagnare în anul 2010. Poate părea  surprinzător, având în vedere punerea în aplicare a politicilor de austeritate. Realitatea este însă că inegalitatea la nivel naţional a crescut în medie faţă de anul 2010. Evident, cu toate acestea, ratele de creştere nominale din ţările mai sărace au fost mai mari în anul 2011 decât în statele membre mai bogate, ceea ce a dus la o uşoară reducere a inegalităţii între state.

Studiul poate fi descărcat de aici: http://library.fes.de/pdf-files/id/ipa/10160.pdf


Concluziile conferinţei privind regionalizarea, Iaşi, 29-31 mai 2013

De unde ar trebui sa plecăm în dezbaterea privind regionalizarea? Conform participanţilor la conferinţa organizată de Centrul de Studii asupra Comunismului şi Postcomunismului Iaşi cu sprijinul Friedrich-Ebert-Stiftung în luna mai 2013, punctul de plecare ar trebui să fie o definire clară a obiectivelor regionalizării. Acestea ar putea fi: eficientizarea administraţiei şi a aparatului birocratic central, intermediar şi local;simplificarea actului birocratic la toate cele trei niveluri ale administraţiei; creşterea competenţelor administrative ale comunităţilor locale;dezvoltarea economică susţinută şi echilibrată a tuturor unităţilor administrative, inclusiv printr-o mai bună accesare a fondurilor europene şi o distribuire nediscreţionară a resurselor din bugetul central; conservarea şi valorificarea particularităţilor culturale regionale si locale.

Concluziile conferintei pot fi descărcate de aici.

 


Conferinţa "Un alt fel de model de dezvoltare economică şi socială în România"

Joi, 27 iunie, a avut loc la Bucureşti conferinţa "Un alt fel de model de dezvoltare economică şi socială în România", organizată de Institutul pentru Progres Social cu sprijinul Friedrich-Ebert-Stiftung România. Înregistrarea reuniunii poate fi urmarită aici.


Policy Brief: De ce si cu ce schimbăm sistemul

Societatea Academică din România a lansat recent un raport elaborat cu sprijinul FES despre reforma sistemului electoral românesc : « De ce si cu ce schimbăm sistemul electoral ». Circumscripţia uninominală, introdusă prin Legea 35/2008, a avut un efect semnificativ asupra corupţiei politice, dar nu în sensul reducerii fenomenelor asociate acesteia, aşa cum au promis alegătorilor susţinătorii ei, ci dimpotrivă. Numărul candidaţilor cu probleme de integritate a crescut de la 143 de candidaţi depistaţi în 2004 de către Coaliţia pentru un Parlament Curat la 466 la alegerile din 2012. În aceste condiţii trebuie luate în considerare variante alternative la reforma electorală pentru rezolvarea corupţiei politice. RAPORTUL POATE FI DESCĂRCAT AICI


Sinteza evenimentului “Capitalismul românesc, încotro? Modelul de creştere economică post 1989”

 Dezbaterea a fost organizată cu ocazia lansării studiului „Capitalismul românesc, încotro?” elaborat de Daniel Dăianu şi Bogdan Murgescu, în coordonarea Fundaţiei Friedrich Ebert. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa domnului Niculae Idu, şeful ReprezentanţeiComisiei Europene în România, a autorilor studiului, domnul Daniel Dăianu şi domnul Bogdan Murgescu, profesori universitari, a domnului Cristian Pîrvulescu, conferenţiar SNSPA, a domnului Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii, a doamnei Elena Dumitru, fost ministru al Muncii, a domnului Valentin Ionescu, fost ministru al Privatizării, a domnului Valentin Lazea, economist şef, Banca Naţională a României, precum şi a doamnei Victoria Stoiciu, director de programe Fundaţia Friedrich Ebert România, în calitate de moderator. Sinteza evenimentului o găsiţi aici.


„Capitalismul românesc – încotro?

Studiul „Capitalismul românesc – încotro?, elaborat de Daniel Dăianu şi Bogdan Murgescu, analizează economia românească şi versiunea sa de capitalism dintr-o perspectivă pe termen lung şi într-un context larg. Autorii îşi concentrează atenţia asupra perspectivelor economice ale României în contextul unei moşteniri dominate de rămâneri în urmă. O altă temă de interes este persistenţa punctelor slabe la nivel intern, în contextul recesiunii şi al crizei din zona euro. Lucrarea analizează, de asemenea, tema capitalismului românesc din perspectiva cadrului european. Varianta integrală a studiului o găsiţi aici.


Capitalismul românesc – încotro?: Modelul de creştere economică post 1989


Fundatia Friedrich Ebert (FES) in parteneriat cu Reprezentanta Comisiei Europene în România, are placerea sa va invite la dezbaterea cu titlul Capitalismul românesc – încotro?: Modelul de crestere economica post 1989, cu ocazia lansarii studiului „Capitalismul românesc, încotro?” (autori: Daniel Daianu si Bogdan Murgescu), în coordonarea Fundatiei Friedrich Ebert. Dezbaterea va avea loc în data de 10 iunie 2013, începând cu ora 10:00. mai multe informatii, aici.


Conferinţa internaţională "Regionalism şi regionalizare în România. Interpretări istorice şi provocări contemporane"

În perioada 29 – 31 mai 2013 participanţi din România, Republica Moldova, Germania, Austria, Elveția, Olanda/Marea Britanie, Polonia, Rusia, Ucraina/Bulgaria au fost prezenţi la Iaşi la conferinţa internaţională Regionalism şi regionalizare în România. Interpretări istorice şi provocări contemporane. Evenimentul a fost organizat de Centrul de Studii asupra Comunismului şi Postcomunismului, Societatea de Studii Istorice din România, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi, Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Centrul Cultural German din Iaşi, Centrul de Informare DAAD Bucureşti şi DAAD Alumni Club Iaşi cu sprijinul Fundaţiei Friedrich Ebert România. În cadrul conferinţei reprezentanţi ai comunităţii academice, experţi şi formatori de opinie au dezbătut provocările regionalizării dintr-o perspectivă academică multidisciplinară cu argumente de ordin istoric, geografic, filologic, economic, de drept şi politologic.


Bursa Friedrich Ebert - Modulul 1

Între 17 - 19 mai 2013 a avut loc la Sibiu primul modul din cadrul programului de pregatire "Bursa Friedrich Ebert pentru tineri social-democrati" intitulat "Bazele democraţiei sociale". Acest prim modul va fi urmat in lunile urmatoare de alte trei stagii de pregatire care pun in discutie elementele de constructie ale unui stat social, drepturile si libertatile cetatenesti (modulul 2), relatia dintre stat si piata (modulul 3) si identitatea dintre mesaj si practica politica (modulul 4). Programul se incheie in luna septembrie 2013. Pentru mai multe detalii: http://www.fes.ro/pages/bursa.php


Anunţ privind lansarea depunerii de candidaturi

 Fundaţia Friedrich Ebert România şi Institutul European din România lansează anunţul pentru realizarea unui nou studiu, întitulat „Marja de negociere a României în implementarea acordurilor cu FMI şi a angajamentelor asumate prin programele de asistenţă financiară cu UE şi BM (2009-2013). Lecţii pentru viitor”. Mai multe informaţii gasiţi pe pagina www.fes.ro/pages/fes_ier.php.


Dezbatere Pluralism mass media: Uniunea Europeană şi România

Fundaţia Friedrich Ebert organizează dezbaterea Pluralism mass media: Uniunea Europeană şi România. Vorbitori: Herta Däubler-Gmelin, fost Ministru al Justiţiei, Germania  şi  Mircea Toma, ActiveWatch. Mai multe informaţii, găsiţi aici


Dezbatere despre reforma constituţională

Fundaţia Friedrich Ebert România şi Forumul Constituţional organizează dezbaterea Dezbatere: Reforma constituţională: rolul şi atribuţiile Curţii Constituţionale a României.
Luni, 15 aprilie, orele 10.00 - 13.00, Senatul României, sala Avram Iancu. Mai multe informaţii, aici: www.fes.ro/media/pdf/reforma_constitutionala.pdf


Înscrieri pentru programul anual Bursa Friedrich Ebert

Friedrich-Ebert-Stiftung România se bucură să anunţe continuarea în 2013 a programului de pregătire “Bursa Friedrich Ebert”. Susţinem formarea unei generaţii de tineri implicaţi politic care să contribuie la modernizarea politicii româneşti în spiritul unui model de societate inclusiv şi progresiv. Sunt disponibile un numar de 20 de burse anuale pentru tineri social-democraţi – din partide şi din afara lor – care doresc să îşi perfecţioneze cunoştinţele şi abilităţile politice în cadrul unui program de instruire atent construit.

Detalii despre cum este structurat programul, despre conţinutul fiecărui modul de pregătire, calendar şi loc de desfăşurare pot fi găsite aici: http://www.fes.ro/pages/bursa.php. Pentru înscriere este necesară completarea formularului de înscriere conform cerinţelor specificate şi trimiterea la adresa mentionată în documentaţie împreună cu un Curriculum Vitae. Deadline pentru depunerea aplicaţiilor: 5 mai 2013


Conferinţă internaţională la Berlin:
„Russia and East Central Europe: A Fresh Start”

Lucrările conferinţei internaţionale „Russia and East Central Europe: A Fresh Start” găzduite de Friedrich-Ebert-Stiftung pe 12 Martie 2013 la Berlin pot fi urmărite pe canalul nostru de Youtube aici: http://youtu.be/epoiPzDpJrE

Studiul prezentat în cadrul conferinţei este disponibil în limba engleza aici: http://www.fes.de/cgi-bin/gbv.cgi?id=09717&ty=pdf


Conferinta despre sistemul de santate

Fundaţia Friedrich Ebert România, împreună cu Europuls organizează pe data de 15 martie 2013 atelierul „Reforma sistemului de sănătate din România în contextul legislativ european”. Mai multe informatii aici


Conferinţă  Livestream  - 12 martie 2013, ora 19:00

  Friedrich-Ebert-Stiftung Berlin va transmite live prin internet lucrările conferinţei “Rusia şi Europa Centrală şi de Est: un nou start”, care va avea loc la sediul FES de la Berlin în 12 Martie 2013, ora 19:00 (ora României). Conferinţa marchează etapa finală a unui proces de doi ani demarat în 2011 pentru a evalua natura relaţiilor dintre Rusia si naţiunile Europei Centrale si de Est în ultimii 20 de ani şi pentru a identifica ce poate fi făcut pentru revitalizarea acestei vecinătaţi. Grupul de lucru care a cuprins experţi din Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Germania, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, România si Russia, a elaborat un policy paper care va fi prezentat la conferinţă.

Limbile de lucru ale conferinţei vor fi germana si engleza. Programul poate fi găsit  aici. FES România va invita să urmariţi lucrările conferinţei live şi să comentaţi pe marginea lor la: http://fes.talk42.de   


 FES si SAR au organizat dezbaterea „Sa întelegem reforma electorala”

Friedrich-Ebert-Stiftung si Societatea Academica din România au organizat miercuri 27 Februarie, la Hotel Intercontinental din Bucuresti dezbatera cu tema „Sa întelegem reforma electorala”.  La eveniment au participat premierul Victor Ponta, reprezentanti ai partidelor si ai unor organizatii neguvernamentale. Citeste aici rezumatul dezbaterii.


Dezbatere Să înţelegem reforma electorală”

Fundaţia Friedrich Ebert România şi Societatea Academică din România organizează pe data de 27 februarie 2013 dezbaterea întitulata "Sa înţelegem reforma electorală". Evenimentul va aduce împreună reprezentanţi ai diferitor partide politice din România pentru a discuta reforma electorală preconizată pentru 2013 si se va bucura de prezenţa domnului Victor Ponta, Prim-Ministru al României. Mai multe informaţii despre program şi invitaţi, găsiţi aici:  Program PDF


Dialogul social în România - 2012

FES a publicat „Perspectivă anuală 2012 asupra relaţiilor de muncă şi  dialogului social în Europa de Sud-Est: cazul României”. Documentul evaluează starea dialogului social si a relaţiilor industriile în România si oferă o perspectivă cuprinzătoare asupra evoluţiilor economice din ţara, precum şi a schimbărilor legislative din domeniul pieţei muncii si dialogului social:
http://library.fes.de/pdf-files/bueros/belgrad/09646.pdf


Măsuri de austeritate şi criza euro

Măsurile dure de austeritate care aveau menirea, conform declaraţiilor oficiale, să stimuleze depăşirea crizei euro au aruncat Europa în recesiune în 2012. Politicile de austeritate au constat în special în tăieri salariale, reduceri ale beneficiilor sociale şi limitare a proprietăţii publice. Aceste aspecte sunt analizate în raportul FES întitulat "Criza euro, politici de austeritate şi modelul social european": http://library.fes.de/pdf-files/id/ipa/09656.pdf


  Antologia CriticAtac 2012

Fundatia-Friedrich-Ebert România a sprijinit publicarea Antologiei CriticAtac 2012. Antologia  reprezinta o selectie a celor mai importante texte aparute în decursul anului 2012 pe portalul www.criticatac.ro si îsi propune sa ofere o perspectiva  a principalelor momente si linii de clivaj ce au caracterizat perioada recenta, aducând în prim plan principalele dezbateri si interventii din ultimul an.


Populismul în campania electorală

Conflictele politice care au precedat campania pentru alegerile parlamentare din decembrie 2012 nu au determinat o radicalizare populist-naţionalistă, deşi mesajele transmise de competitorii politici au rămas prin superficialitate şi lipsă de consistenţă la un nivel caracteristic populismului electoral. Aceste concluzii reies din cercetarea condusă în intervalul 9 noiembrie - 7 decembrie 2012 de către Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului “Elie Wiesel” şi ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei, cu sprijinul financiar al Fundaţiei Friedrich Ebert România. Raportul de monitorizare şi studiul final pot fi descărcate în limba româna de aici. 


 Studiu FES

 

Fundaţia Friedrich Ebert a lansat studiul Future Scenarios of a Better Society? Political Visions and Key Programmatic Ideas of European Social Democracy de Felix Butzlaff şi Matthias Micus. Autorii analizează cum social-democraţia din noua ţări europene oferă - pe baza unor imagini ale viitorului pentru o societate mai buna - "răspunsuri noi pentru timpurile în schimbare".


Impactul crizei economice asupra migraţiei forţei de muncă din România

Impactul crizei economice asupra migraţiei forţei de muncă din România reprezintă o cercetare sociologică despre impactul crizei economice şi migraţia forţei de muncă din România. Studiul analizează care sunt efectele crizei asupra migranţilor români aflaţi la muncă în străinătate şi asupra familiilor acestora, venind cu un set de date despre consecinţele pe care criza le-a produs asupra migraţiei de revenire, oferind răspunsuri referitoare la amploarea fenomenului de revenire în regiunile studiate, precum şi cu privire la factorii la nivel macro şi micro care determină reîntoarcerea migranţilor români acasă.


Roşia Montană - un loc la marginea prăpastiei

După proiecţia filmului documentar "Roşia Montană - un loc la marginea prăpastiei" al regizorului german Fabian Daub, pe 1.12 în Bucureşti şi pe 4.12 în Cluj-Napoca FES a iniţiat o discuţie moderată de Mihai Goţiu despre iniţiativa cetăţenească a locuitorilor şi proprietarilor din Roşia Montana. La discuţie au fost prezenţi reprezentanţi ai Campaniei Salvaţi Roşia Montană, reprezentanţi ai Asociaţiei ARA şi alte persoane implicate în una dintre cele mai ample iniţiative a societăţii civile româneşti.


Alege Conştient – Alegeri parlamentare

Fundaţia Friedrich Ebert şi Asociaţia Pro Democrația au implementat în perioada octombrie – decembrie 2012 proiectul “Alege Conştient – Alegeri parlamentare”, cu scopul de a spori nivelul de informare şi responsabilizare a cetăţenilor cu privire la procesul electoral. Iniţiativa a inclus implementarea de seminarii de pregătire pentru cetăţeni cu privire la rolul Parlamentului şi la procesul electoral, organizarea de dezbateri publice electorale cu cetăţeni şi competitorii electorali şi publicarea unui Ghid al Alegătorului.


Creştere economică şi generare de locuri de muncă:
soluţiile partidelor politice din România

În data de 29.11 Fundaţia Friedrich Ebert a organizat împreuna cu Societatea Academică Română o dezbatere cu tema "Creştere economică şi generare de locuri de muncă: soluţiile partidelor politice din România". Alături de candidaţi la funcţia de senator şi deputat s-au analizat programele politice propuse de fiecare partid sau alianţa electorală.


Democraţia socială în România: provocări la nivel de programe şi actori

Reuniunea anuală a Alumnilor Fundaţiei Friedrich Ebert Romania a avut loc în perioada 2-4.11 la Bucureşti şi a propus celor 60 de tineri social-democraţi participanţi ca tema de reflecţie şi dezbatere subiectul: “Democraţia socială în România: provocări la nivel de programe şi actori”. Programul reuniunii a fost împărţit între discuţii în plen şi ateliere de lucru ce au abordat incluziunea sociala, piaţa muncii, politica economică şi economia verde, egalitatea de gen şi gestionarea responsabila a trecutului.


Forum regional al platformelor on-line progresiste din Europa de Est

In perioada 26-28.10 FES România a organizat împreuna cu CriticAtac un forum regional al platformelor on-line progresiste din Europa de Est. La forum au participat invitaţi din Ungaria, Polonia, Rusia, Letonia, Slovacia, Ucraina şi Republica Moldova.